Gabriel Oprea: Din respect pentru familia îndurerată am ales să nu fac declaraţii imediat după accident
Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, a susţinut luni o declaraţie de presă. El susţine că a respectat legea şi că Ministerul de Interne oferă toate informaţiile necesare parchetului. Nu a pomenit niciun cuvânt despre demisie.
UPDATE. Obiectiv.info vă prezintă declaraţia integrală a ministrului Gabriel Oprea, aşa cum a fost ea redactată pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor:
”Ca urmare a solicitării președintelui Klaus Iohannis, aș vrea să fac o scurtă declarație care să răspundă unor întrebări adresate în spațiul public și care nu se referă la aspectele anchetei penale aflate în desfășurare.
În seara zilei de 20 octombrie s-a petrecut o tragedie.
Polițistul Bogdan Gigină si-a pierdut viața în misiune și nimic din ceea ce spunem sau facem nu poate alina suferința părinților lui, a soției, nu poate mângâia o familie care trece printr-o astfel de dramă.
Ca tată, știu că nu există cuvinte sau gesturi care să poată cuprinde această suferință.
Din respect pentru familia îndurerată, am ales să nu fac declarații publice imediat după accident sau înaintea înmormântării.
Poliția Capitalei a oferit, printr-un comunicat de presă, informații legate de circumstanțele în care s-a petrecut accidentul, de misiunea respectivă, de traseul urmat și alte astfel de detalii operative aflate în responsabilitatea Poliției.
Acel comunicat a precizat și faptul că s-a deschis o anchetă penală, astfel încât, ulterior acestuia, nu puteam oferi public alte răspunsuri sau informații.
În ceea ce mă privește, am ales să fiu alături de familia lui Bogdan Gigină, să prezint personal condoleanțe familiei îndurerate, să nu cedez tentației de a oferi declarații care mă puteau disculpa public în raport cu acuzațiile iresponsabile ale unor lideri politici sau speculațiile vehiculate cu cinism.
Am ales să mă asigur că familia lui Bogdan Gigină știe cât de mult regret și regretăm noi toți cei din Ministerul Afacerilor Interne pierderea acestuia.
Am ales să acord prioritate faptului că Ministerul de Interne și structurile subordonate pun la dispoziția Parchetului, cu promptitudine, toate informațiile solicitate și că în tot acest timp respectăm regula de a nu comunica referitor la circumstanțe, descrieri și detalii ale unor fapte care sunt cercetate de Parchet.
Accidentul s-a petrecut în seara zilei de 20 octombrie, în timpul unei deplasări desfășurate în interes profesional.
Detaliile referitoare la aceasta deplasare au fost deja puse la dispoziția Parchetului.
La un moment dat, coloana s-a oprit. Nu am știut de ce. Eu nu am văzut accidentul. Nu am știut că este vorba despre un accident. Am văzut doar mașina de poliție din față oprită și pe cei doi polițiști coborând și alergând.
Unul dintre ei ne-a făcut semn să continuăm deplasarea și mașina în care mă aflam a pornit de pe loc. Mașina de poliție și cei doi colegi rămăseseră acolo. Abia după ce depășisem locul accidentului, am aflat ce s-a întâmplat.
Am comunicat imediat cu șefii de structuri din MAI, pentru intervenția de urgență a echipajelor SMURD și le-am solicitat să fiu permanent informat cu privire la ceea ce se întâmplă.
Echipajul SMURD a ajuns la locul accidentului în mai puțin de patru minute.
Din păcate, colegul nostru nu a putut fi salvat.
Sunt extrem de îndurerat de această pierdere, dar știu că am făcut tot ceea ce a fost omenește posibil la acel moment pentru salvarea vieții lui Bogdan.
În ceea ce privește speculațiile potrivit cărora în activitatea mea aș fi încălcat legea sau aș fi utilizat dispozitiv de însoțire în trafic fără temei legal, vreau să vă asigur că acestea sunt complet nefondate.
MAI și structurile subordonate acordă sprijin activ pentru desfășurarea anchetei și vom pune în continuare la dispoziția Parchetului toate documentele și informațiile solicitate.
Acestea sunt precizările pe care le pot face, public, la acest moment.
Vreau să îi asigur pe toți colegii mei și pe toți partenerii instituționali ai MAI că, în calitate de vicepremier pentru securitate națională și ministru al afacerilor interne, voi continua să îmi fac în mod responsabil datoria, voi continua să îi sprijin, pe ei și familiile lor și mă voi bate, ca întotdeauna, pentru drepturile lor.
Transmit din nou regretul și compasiunea mea familiei lui Bogdan. Și, așa cum nimic nu este mai presus de viață, nimeni nu este mai presus de lege. ”
Gabriel Oprea, declaraţii:
Urma a solicitării preşedintelui Iohannis, vreau să fac o scurtă declaraţie.
În seara zilei de 20 oct s-a petrecut o tragedie.
Poliţistul Gigină şi-a pierdut viaţa în misiune, nimic nu poate şterge durerea familiei.
Din respect pt familia îndurerartă am ales să nu fac declaraţii imediat după accident sau înainte de înmormântare.
Detaliile referitoare la această deplasare au fost puse la dispoziţia parchetului.
Eu nu am văzut accidentul. Nu am ştiut că s-a petrecut.
Maşina de poliţie cu cei doi poliţişti a rămas la faţa locului şi ne-a făcut semn să trecem.
Am fost permanent informat.
Echipajul SMURD a ajuns în mai puţin de 4 minute, dar din păcate prea târziu.
Vreau să-i asigur pe toţi colegii mei că voi continua să-mi fac cu responsabilitate datoria.
Transmit din nou regretul meu şi condoleanţele mele familiei poliţstului Bogdan Gigină.