Gabriel Surdu, şeful RA-APPS, cercetat sub control judiciar cu interdicția de a părăsi țara
Șeful RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost pus sub control judiciar pe o perioada de 60 de zile, joi seara, de către Tribunalul București. Printre obligațiile pe care acesta le are se numără aceea de a nu parasi tara. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată, informează Agerpres.
Gabriel Surdu, director al Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a fost reținut miercuri de procurorii DNA pentru cumpărare de influență.
În acest caz, este urmărit penal și Cristinel Bigiu, președinte al Consiliului Județean Buzău la data faptei, pentru trafic de influență.
"În vara anului 2013, în contextul unei întâlniri pe care au avut-o într-un restaurant din București, Gabriel Surdu Georgian i-a solicitat interlocutorului său, în calitate de președinte al CJ Buzău, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări publice în județul Buzău, pentru o firmă pe care primul o administra prin intermediar. Cristinel Bigiu a fost de acord cu cererea lui Surdu și i-a promis că-l va sprijini să obțină un contract de lucrări pentru firma respectivă, într-o comună de pe raza județului Buzău. La rândul său, Gabriel Surdu i-a promis președintelui CJ Buzău că-i va remite 8% din valoarea contractului în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității respective, în vederea câștigării licitației", potrivit DNA.
Prima tranșă de bani, adică 75.000 de euro a fost dată la câteva zile de la data discuției. Banii i-au fost remiși lui Bigiu printr-un intermediar.
În 21 mai 2014, tot in baza celor stabilite de Bigiu, între primăria comunei respective și firma controlată de Surdu a fost încheiat un contract de lucrări având ca obiect ''Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare'', în valoare de aproximativ 11 milioane euro.
"Procentul de 8% din valoarea contractului, promis suspectului Bigiu de Gabriel Surdu, se ridica la suma de cca. 878.222,47 euro, din care acesta din urmă achitase o primă tranșă de 75.000 euro", conform procurorilor.
Citeşte şi: Gabriel Surdu, şeful RA-APPS, denunţat de Cristinel Bîgiu: A cerut contracte pentru lucrări publice în Buzău