Gabriela Firea: Avem suficient timp la toamnă pentru votul prin corespondență

| 02 aug, 11:16

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, consideră că există suficient timp în sesiunea de toamnă pentru legea votului prin corespondență, dacă liberalii se pun de acord.

"Dacă liberalii reușesc să se pună de acord, avem suficient timp la toamnă pentru legea votului prin corespondență! Dacă într-adevăr există voință politică din partea PNL, subiectul va putea fi tranșat de comisie și apoi de plenul Parlamentului în sesiunea de toamnă, pentru că alegerile din 2016 nu vor avea loc în septembrie, ci probabil mult mai aproape de sfârșitul anului. Timp este așadar suficient, așa că așteptăm de la colegii liberali dovezi de responsabilitate, și nu doar exerciții sterile de retorică", afirmă senatorul social-democrat, potrivit unui comunicat al PSD transmis duminică AGERPRES.

Firea susține că, "pentru liderii PNL, votul prin corespondență nu este decât un subiect ofertant pentru declarații bombastice, și nu o temă politică reală".

"Dacă într-adevăr și-ar fi dorit rezolvarea acestei probleme, ar fi avut pârghiile necesare, întrucât dețin președinția comisiei parlamentare privind legile electorale. Numai că în loc de o lege bună privind votul cetățenilor români aflați peste hotare, avem patru proiecte de lege pe această temă, am avut o moțiune de cenzură, o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare pe această temă, iar acum, de ultimă oră, solicitarea de a include acest subiect pe ordinea de zi a sesiunii ce va fi convocată pentru Codul fiscal", mai precizează sursa citată.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu le-a cerut vineri liderilor PSD să sprijine propunerea PNL de a dezbate proiectul legii privind votul prin corespondență în sesiunea extraordinară a Parlamentului, odată cu discutarea Codului fiscal.

Ea a susținut că, dacă nu se va discuta în sesiunea extraordinară despre votul prin corespondență, o eventuală dezbatere și adoptare ulterioară a acestei legi, în sesiunea din toamnă a Legislativului, nu ar mai permite introducerea votului prin corespondență la alegerile de anul viitor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ