Gabriela Firea CRITICĂ programul de guvernare al PNL

| 28 feb, 15:56

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Gabriela Firea, a declarat sâmbătă că programul de guvernare prezentat de liberali "este total lipsit de credibilitate".

"Cei din PNL au lansat astăzi un program de guvernare total lipsit de credibilitate, avându-i drept promotori pe Cătălin Predoiu și Vasile Blaga, doi dintre principalii exponenți ai fostului regim PDL, care au făcut foarte mult rău României în anii trecuți. Cei care acum se ascund în spatele 'noului PNL' ignoră total realitățile economice din România de astăzi, luându-l pe 'nu' în brațe și făcând opoziție fie cu amatorism, fie cu inconștiență", a declarat Firea, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Aceasta a adăugat că ar fi preferat ca liberalii să susțină "ideile bune" ale actualei guvernări, precum și reducerea taxelor propusă de Guvern.

"Ne-ar fi plăcut să vedem o altă atitudine din partea lor, în care ideile bune lansate de noi să fie recunoscute și susținute, dar nu este cazul. Ne-ar fi plăcut să vedem o susținere a reducerilor de taxe propuse deja de Guvern, dar nu e cazul. Dimpotrivă, după ce au crescut TVA în anii trecuți, ei cer demisia celor care vor să o scadă, ceea ce este dincolo de absurd și îi aruncă în ridicol", a precizat Gabriela Firea.

Social-democrata i-a acuzat totodată pe Cătălin Predoiu, propunerea liberală pentru postul de prim-ministru, și pe co-președintele PNL Vasile Blaga că "sunt printre cei care i-au îndatorat pe români cu suma record de aproape 20 de miliarde de euro contractată de la finanțatorii externi și printre cei care au semnat pentru mărirea taxelor și impozitelor".

Comisia de unificare a PNL a aprobat sâmbătă proiectul programului de guvernare al partidului.

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, propunerea liberalilor pentru funcția de premier, a afirmat că liberalii propun prin programul lor de guvernare "o viziune pentru reproiectarea României pe termen mediu plecând de la platforma prezidențială învingătoare în alegerile prezidențiale 'România lucrului bine făcut'''.

"Este o viziune de reproiectare a României din perspectivă guvernamentală. Nu suntem tributari ideii că statul sau Guvernul rezolvă toate problemele. România, țara, poate fi schimbată printr-un parteneriat între Guvern și societate, printr-un parteneriat între Guvern și mediul de afaceri, printr-un parteneriat și mediul academic și cultural, un parteneriat între Guvern și românii din afara granițelor, alături de partenerii noștri strategici", a mai declarat Cătălin Predoiu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 feb, 21:42
Gigi
contrar
duca la ia in MOLDOVA ca aici nu are haz''.......mai ales in politica o biata moderatoare fosta
28 feb, 18:05
cristina
Firea sa-si vada de nasul borcanat ca de porc ,de figura de toapa si sa se lase de politica .Sa vanda flori in piata si sa-si castige decent painea nu prin fraude .Sa urmeze si ea si PANDELE la cercetari sa vedeti cum au furat de s-au rupt .
28 feb, 16:14
Tavi
Ai grija de batrinete acuma pina esti tinar
Cea mai noua oferta de lucru !!! Oferim curs gratuit si complet de instruire ! Succesul garantat se ascunde in ambitia noastra a fiecaruia dintre noi de a nu renunta.S-ar putea ca la batrinete sa trebuiasca sa muncesti daca nu faci ceva in plus acuma pina esti tinar. sellectam urgent dezvoltatori de prioect pentru piata nationala si mondiala.Part-time(in timpul liber 3 ore/zi) sau full-time. Cerem seriozitate maxima.Alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ