Gabriela Firea, despre coaliţia aflată la guvernare:”Mai mult de cele şase luni de miere nu cred că vor rezista, din păcate!”
Senatorul Gabriela Firea afirmă că, în opinia sa, coaliţia de guvernare formată din PNL, USR-PLUS şi UDMR nu va rezista mai multe de şase luni. Ea crede că în primăvara acestui an preşedintele Klaus Iohannis "va trebui să tragă o linie după perioada de acomodare”.
"Din experienţa jurnalistică la care se adaugă cea politică, mai mult de cele şase luni de miere nu cred că vor rezista, din păcate, şi cred că preşedintele Iohannis va trebui, nu ştiu, poate în luna martie, aprilie - nu îi dau eu sfaturi, are cine să îl sfătuiască, nu am această aroganţă să consider că deţin adevărul absolut - va trebui să tragă o linie după perioada de acomodare. Eu sunt convinsă că acum fiecare încearcă să se acomodeze în funcţia publică, cei care sunt noi în funcţii publice”, a declarat Gabriela Firea, miercuri seară, la Antena 3.
Firea a afirmat că observă că liberalii şi membri ai USR-PLUS se atacă deja unii pe alţii, dând câteva exemple în acest sens, cel mai de notorietate fiind disputa dintre preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, liberalul Emil Boc, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu (USR-PLUS).
Ea a amintit că USR a afirmat că nu va participa la politizarea funcţiei publice, reclamând, în acest context, schimbarea a o mie de directori de şcoli "din raţiuni politice”, aceştia fiind înlocuiţi, conform senatorului PSD, "cu oameni de la PNL şi USR”.
Tag-uri:
Gabriela Firea, Guvern
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x