Gabriela Firea despre zvonul că își va anunța demisia: „Sunt cât se poate de întreagă și aptă de muncă”

| 10 apr, 16:00

Primarul Capitalei Gabriela Firea a scris pe Facebook că zvonurile care circulă miercuri în presă, cum că și-ar anunța în curând demisia, nu sunt adevărate.

„Deși au trecut doar 2 săptămâni și jumătate de la intervenția chirurgicală dificilă la colon, la care am fost supusă, la Spitalul Cantacuzino din Capitală, de luni mi-am reluat activitatea la birou. Multă muncă, multă implicare, consum nervos. Dar merg înainte, nu mă plâng și nu mă abat niciun milimetru de la ce am promis. Azi circulă un zvon otrăvit prin mediul politic și presă: că nu am mai trecut pe la birou, că îmi voi anunța demisia în curând, se caută deja și înlocuitori. Sunt convinsă că mulți m-ar vrea plecată, pentru că am stârpit rețelele de interese obscure din Primăria Generală. Dar sunt și mai mulți, oameni de bună credință și onești, care vor să-mi duc mandatul la bun sfârșit, iar la anul să candidez din nou.

Știu că nu se cade să lăsăm adevărul să strice o știre atât de spumoasă dar, pentru a-i liniști pe cei care îmi poartă de grijă și pentru a le tulbura euforia celor care și-ar dori asta, sunt cât se poate de întreagă și aptă de muncă, nu mă țin captivă nici doctorii și nici extratereștrii, ci poate doar colegii mei de la Primărie, din imaginea alăturată, imortalizată chiar acum, în sala noastră de ședințe de lucru.

Până la următoarea (și ultima, sper) intervenție chirurgicală de peste circa o luna, pe care am anunțat-o în postarea de la externare, sunt la birou, în plină activitate, chiar dacă din cauza perioadei normale de refacere după operație nu am multe apariții publice”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ