GABRIELA FIREA, despre un membru PSD: E codaș în PE, dar fruntaș la atacarea propriilor colegi

| 16 feb, 19:00

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, consideră că, de când și-a anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al partidului, Cătălin Ivan își neglijează "sistematic" obligațiile de membru al Parlamentului European, "sfidându-și" astfel atât colegii, cât și pe cetățenii care i-au acordat votul și încrederea, potrivit unui comunicat de presă.

"După ce a fost înlocuit de la conducerea organizației sectorului 1 București a PSD pentru activitate necorespunzătoare, sau mai bine zis lipsă de activitate, dl Cătălin Ivan ține cu tot dinadinsul să demonstreze că includerea sa pe lista de candidați social-democrați pentru alegerile europarlamentare a fost tot o eroare regretabilă", a declarat Firea.

Citeşte şi: Cătălin Ivan, pus la zid de eurodeputaţii PSD: Creează vulnerabilitaţi la adresa României

Gabriela Firea, care citează platforma de monitorizare VoteWatch, susține că "Ivan se situează pe un jenant loc 743 din 751 în ceea ce privește prezența la lucrările Parlamentului European, având zero rapoarte, întrebări parlamentare, rezoluții sau declarații scrise". Ea adaugă că, în cele peste șapte luni ale actualului mandat, Ivan a amendat "doar 4 rapoarte și a depus un singur discurs în variantă scrisă, un bilanț total nesatisfăcător, mai ales dacă îl comparăm cu activitatea domniei sale din precedentul mandat".



"Dacă pentru activitățile pentru care a fost votat și este plătit nu-și găsește timp și resurse, dl Ivan este în schimb foarte activ în a critica actuala conducere a partidului, folosind ca principale arme atacul la persoană și colportarea acuzațiilor calomniatoare lansate de adversarii politici ai PSD. În mod cert, dl Cătălin Ivan a fost cointeresat să facă jocurile politice ale altora, pentru că e foarte greu de crezut că-și poate imagina că va ajunge președintele unui partid la a cărui tentativă de destructurare pune umărul, dovedind o totală lipsă de caracter și colegialitate", se mai arată în comunicatul PSD.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ