Gabriela Firea, enervată de un protestatar după şedinţa PSD: Ştiu cine te plăteşte
Gabriela Firea a fost iritată de scandările unui protestatar, la ieşirea de la şedinţa PSD, spunând că are informaţii că acesta este plătit de o persoană care a candidat pe listele europarlamentare ale unui partid.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost interpelată la plecarea din sediul PSD după şedinţa CExN de unul dintre protestatari, ea acuzându-l pe acesta că este plătit de către o persoană dintr-un alt partid să facă astfel de acţiuni de protest. Firea a mai spus că a făcut plângere împotriva acestui protestatar, pentru că ar fi venit şi în faţa casei sale
Bărbatul care a strigat în faţa sediului PSD este Marian Moroşanu, poreclit ”Ceauşescu”, unul dintre protestatarii care au fost aproape în fiecare zi în Piaţa Victoriei.
”Sunteţi o persoană care vă faceţi de râs şi v-am dat şi în judecată. Cine v-a plătit să veniţi aici? Vă spun eu cine v-a plătit. Vreţi să vă spun. Dar ce credeţi că ne e frică de un domn care vine şi ţipă la noi. E o persoană certată cu legea, care a venit în faţa casei mele şi i-am făcut şi plângere. Şi e plătită de o persoană aflată pe lista la europarlamentare a unui partid”, a declarat Gabriela Firea.
În aprilie Marian Moroșanu a lipit un vas de WC pe sigla PSD și a transmis live pe Facebook protestul inedit de la sediul PSD.