Gabriela Firea: Gazele NU se scumpesc pentru populaţie de la 1 ianuarie 2015
Senatoarea PSD Gabriela Firea susţine că ştirea despre scumpirea cu 35% a gazelor pentru populaţie începând cu 1 ianuarie 'a alertat toate redacţiile' şi, înainte ca cineva să observe că era construită pe o declaraţie 'interpretată greşit' a preşedintelui Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, a început 'să fie rostogolită şi să producă reacţii din cele mai diverse'.
'Nu voi insista pe modul în care a fost construită această dezinformare, manipulare, intoxicare - spuneţi-i dvs cum doriţi, dar cred că este esenţial ca această ştire să fie transmisă în forma corectă! Aşadar, un lucru este cert: de la 1 ianuarie 2015 nu se scumpesc gazele furnizate consumatorilor casnici. Calendarul de liberalizare a preţurilor pentru acest tip de consumatori a fost decalat până în 2021 şi nu există niciun motiv şi nicio intenţie ca tarifele să se modifice anul viitor', afirmă Firea într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
Ea a adăugat că ştirea ar putea avea ca bază faptul că începând de la 1 ianuarie piaţa va fi liberalizată complet pentru consumatorii industriali, ceea ce presupune ca aceştia să negocieze cu furnizorii preţuri noi până la sfârşitul acestui an, preţuri care 'cel mai probabil vor fi mai mari'.
'Pe lista consumatorilor industriali care nu mai beneficiază de preţurile reglementate se află şi centralele termice care alimentează populaţia. Urmare a creşterii preţurilor cu care acestea achiziţionează gazele, ar putea apărea situaţia ca cetăţenii ale căror apartamente sunt branşate la sistemul public de termoficare să plătească mai mult pentru încălzire decât cetăţenii care folosesc centrale proprii şi plătesc gazele la preţul reglementat. Pentru înlăturarea acestei situaţii de discriminare, a fost avansată ideea unei modificări legislative care să permită ca centralele termice care deservesc populaţia să poată cumpăra gaze la preţul reglementat, astfel încât toţi cetăţenii să plătească la fel pentru încălzire', argumentează senatoarea PSD.
În opinia sa, 'titlul corect' al ştirii de luni ar fi fost următorul: 'Dacă nu se va modifica legea 123 astfel încât centralele termice să poată achiziţiona gaze la acelaşi preţ cu cel al consumatorilor casnici, pentru apartamentele branşate la aceste centrale factura pentru încălzire ar putea să crească semnificativ'.
'Nici nu mai contează dacă această creştere ar fi cu 10, 20 sau 30 de procente, pentru că am convingerea că legea va fi modificată, iar cetăţenii vor plăti tarife pentru încălzire calculate pe baza aceluiaşi preţ la gaze, indiferent că au centrală proprie sau sunt racordaţi la sistemul public de termoficare', este de părere Firea.