Gabriela Firea: În problema salariilor demnitarilor s-a făcut un joc incorect de către cei din jurul președintelui
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, spune că în ceea ce priveşte decizia referitoare la creşterea salariilor demnitarilor „s-a făcut un joc incorect de către cei din jurul preşedintelui”.
„Salarizarea demnitarilor este o chestiune care se leagă de legea salarizării din sectorul bugetar. Guvernul acest lucru l-a susţinut. În ceea ce priveşte ordonanţa despre care se discută în aceste zile, pare să fi fost totuşi un joc incorect făcut de cei din jurul preşedintelui, care l-au împins pe acesta să se delimiteze indirect de măsură, prin consilieri, după ce a susţinut-o public înainte chiar de adoptarea în Guvern.
Citeşte şi: PONTA - OPREA - IOHANNIS, scandal pe tema SALARIILOR PENTRU DEMNITARI
Tocmai de aceea s-a creat o problemă de comunicare, în condiţiile în care premierul a crezut că a existat o discuţie între domnul Oprea şi domnul Iohannis, iar domnul Oprea a crezut că a fost un acord al premierului Ponta cu preşedintele.
Comunicarea Preşedinţiei pe subiect a fost un pic bizară”, subliniază Gabriela Firea, într-o declaraţie de presă postată pe site-ul PSD.
Totodată, purtătorul de cuvânt al PSD spune că „salarizarea demnitarilor va fi în cele din urmă reglementată împreună cu restul salariilor din sectorul bugetar”.