Gabriela Firea: Nu credem să oraşul este pregătit pentru o taxă de acces în zona centrală

| 05 iun, 14:59

Capitala şi locuitorii ei nu sunt pregătiţi pentru introducerea unei taxe de acces în zona centrală, dar dacă se va apela la o astfel de variantă aceasta va fi aplicată numai după o consultare foarte largă, a declarat, marţi, într-o conferinţă organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

"Fireşte, sunt multe de făcut. Ambiţiile tuturor celor implicaţi într-un astfel de domeniu de administrare a oraşului sunt mari. Ceea ce vreau să le transmit atât bucureştenilor, cât şi tuturor românilor, având în vedere că mă aflu în faţa Ministerului Mediului alături de doamna vice prim-ministru, că ne pasă, că aceste probleme extrem de importante privind calitatea mediului ne preocupă şi ne ocupă în mod eficient majoritatea timpului, pentru că înseamnă sănătatea tuturor cetăţenilor. Dacă alte domenii ar mai suferi amânare, problematica mediului nu poate să sufere nicio amânare. E adevărat, avem în continuare, ca şi marile capitale europene, probleme din cauza traficului sufocant care generează şi probleme de poluare. Am citit mai multe ştiri şi profit să spun că nu ne-am gândit, deocamdată, la modul aplicativ de a institui o taxă de poluare în centrul Capitalei, deşi ea s-ar cere dacă ar fi analizăm doar componenta tehnică. Nu credem că oraşul este pregătit, nu credem că cetăţenii sunt în acest moment pregătiţi, fără o consultare foarte largă, de a plăti o taxă pentru a pătrunde în zona de patrimoniu, în zona centrală", a spus edilul Capitalei. 

Potrivit Gabrielei Firea, Bucureştiul poate deveni un oraş curat şi prin multiplicarea şi aplicarea măsurilor ce implică, printre altele, construcţia de piste pentru biciclişti, încurajarea transportului public în comun sau o monitorizare mai atentă a calităţii aerului prin intermediul staţiilor dedicate existente la nivel naţional. 

"Ea (taxa de acces în zona centrală, n.r.), teoretic, după toate componentele şi detaliile europene, ar putea să fie instituită, dar încercăm să multiplicăm şi să dinamizăm celelalte măsuri, în special încurajarea transportului public în comun, prin achiziţiile despre care am vorbit, încurajarea de piste pentru biciclişti, încurajarea recuperării pentru cetăţeni a spaţiilor verzi, inclusiv a parcurilor (...), o măsurare şi o monitorizare mai atentă în toate cele 24 de staţii de măsurare a calităţii aerului din ţară ale Ministerului Mediului, dintre care patru sunt în Capitală şi două în judeţul Ilfov. Să rămână ca ultimă soluţie, la un moment dat, dacă se va pune problema, dar numai după o largă consultare, şi aşa-numitul timbru de mediu de zonă centrală, dar nu acum. Am făcut această precizare, pentru că nu ştim de unde, din senin, a apărut această informaţie pusă pe seama mea şi a doamnei vice prim-ministru (ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, n.r.) şi am vrut să aducem clarificări suplimentare", a menţionat Firea. 

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea, a participat, marţi, alături de ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ