Gabriela Firea: Salut nominalizarea domnului Munteanu. Strategia noastră nu se schimbă cu nimic

| 12 apr, 18:29

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a salutat decizia PNL de a nominaliza un candidat propriu pentru funcţia de edil-şef, Marian Munteanu, şi a precizat că aşteaptă cu interes să afle care sunt proiectele acestuia pentru Bucureşti.

"Sunt convinsă că vom avea ocazia să ne confruntăm soluţiile pentru problemele oamenilor şi de asemenea am convingerea că domnul Munteanu va fi de acord ca în această campanie să discutăm despre administraţie şi nu despre politică. Pentru noi, strategia rămâne aceeaşi. Avem un program de guvernare locală pe care îl vom propune bucureştenilor. Eu nu candidez împotriva unor oameni, ci pentru Bucureşti. În consecinţă, eu voi continua să mă concentrez pe acele probleme pe care locuitorii Capitalei le vor rezolvate cât mai grabnic", a afirmat Gabriela Firea, într-un comunicat transmis marţi Agerpres. 

Conducerea PNL îl propune pe Marian Munteanu candidat la Primăria Capitalei, a anunţat copreşedintele liberalilor Alina Gorghiu. 

"Opţiunea este către domnul Marian Munteanu, reprezentant al societăţii civile, un om care este un simbol al anilor '90, unul dintre liderii mişcărilor de studenţi de la acea vreme şi un simbol al mişcării anticomuniste, un om cu care cred că PNL are create toate premisele pentru câştigarea bătăliei în Bucureşti, pentru că nu urmărim doar o luptă politică, ci pentru noi câştigarea Bucureştiului este o cauză politică", a declarat Gorghiu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ