Gafa anului sau agendă secretă? Ramona Mănescu dă explicații halucinante despre accidentul aviatic
Ramona Mănescu, ministrul liberal al Transporturilor, a stârnit reacții extreme atât în PNL, cât și în afara partidului prin afirmația că, din puntul său de vedere, pe care l-a inclus şi într-un raport al ministerului, afirmaţia potrivit căreia STS a transmis coordonate eronate în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni ar fi o „speculaţie”.
Nu știm cui a început să-i facă jocurile Ramona Mănescu prin astfel de declarații. Constatăm doar că este acolo unde s-a pozționat singură: în epicentrul unui conflict în care premierul Ponta și USL pe de o parte se înfruntă cu Opriș și Băsescu pe de cealaltă parte.
Gafă sau rea-intenție? Greu de spus. Prinsă în tirul încrucișat al presei, este posibil ca Ramona Mănescu să fie un foarte bun actor și să mimeze că gafează, scăpând astfel în presă un veritabil afront la adresa premierului Ponta, de natură să reamintească tuturor că zilele confruntărilor la vârf dintre liberali și social-democrați n-au intrat în sac. Să remarcăm deci faptele concrete. Ministrul Transporturilor a susţinut pe de o parte că nu era nevoie de convocarea comitetului ministerial şi pe de celalaltă parte că nu-și reproşează nimic pentru modul cum a reacţionat în situația critică creată în jurul accidentului din Apuseni. Aparent strânsă cu ușa, a licitat: “Ce-aţi vrea să-mi reproşez? Să-mi spună cineva să-mi dau demisia şi vedem… Nu mă simt vizată. (…) Mie mi s-a părut că s-a exagerat foarte mult, nimeni nu a vrut să asculte poziţiile experţilor, s-a creat aşa, o părere… Acuzăm oameni fără fundament”. După care, Ramona Mănescu a pus cireașa pe tortul declarației, făcând afirmația care practic încearcă să-l disculpe tocmai pe ce șeful STS, singurul care nu a avut de suferit după bâlbele îngrozitoare în urma cărora doi oameni au murit și întreaga societate a putut vedea cum un serviciu special de comunicații nu are, de fapt, nimic special.
Faptul că Ramona Mănescu îl contrazice pe șeful său pe linie guvernamentală este deja grav. Întâmplător însă, șeful guvernului este și partenerul de uniune al șefului politic direct al Ramnei Mănescu. Cum între liderul PNL și Victor Ponta există riscul reînoirii unui conflict care s-a soldat și până acum cu cicatrici și resentimente adânci, credem că este rândul lui Crin Antonescu să lămurească urgent problema declarațiilor și a evidentei insubordonări de care se face vinovată Mănescu. În caz contrar, este posibil ca social-democrații și așa iritabili la adresa lui Antonescu să-i taie factura pentru gafele respective și să considere că liderul liberal are iar o agendă politică secretă, în pofida garanțiilor ferme pe care le-a solicitat și le-a primit referitor la susținerea sa la președinție.
Această ipoteză, considerăm că este o ”speculație” cel puțin la fel de interesantă ca și aceea lansată de Mănescu și care o face să apară ca avocat conjunctural al unui pion aparținând președintelui Băsescu.