Gânditorii lui Adrian Sârbu și ”sugestiile” lor presante la adresa Justiției
Nici nu s-a stins ecoul contrelor dintre Victor Ponta și Adrian Sârbu pe tema controalelor ANAF la trustul PRO, că jurnaliștii tabloidului în care a fost transformat Gândul au şi demarat o campanie de ”nedumeriri”, absolut întâmplătoare, la adresa primului-ministru.
Adrian Sârbu ANAF. Coincidență sau nu, în țara în care Mircea Băsescu este după gratii de ceva vreme, dar nici acum nu s-a dispus efectuarea unei atât de necesare percheziții, ”anchetatorii” din ograda deontologului șef Adrian Sârbu se întreabă scandalizați de ce nu este târât și incomodul premier în fața instanței, în cazul Duicu, măcar ca martor, dacă nu ca inculpat. Motivul în opinia acestora fiind acela că Victor Ponta s-a aflat în clădirea guvernului în același timp în care Adrian Duicu se presupune că ar fi făcut trafic de influență pentru protejatul său Constantin Ponea, şeful poliţiei judeţene din Mehedinţi.
Citeşte şi: Ponta: Adrian Sârbu a fost la mine în birou şi mi-a spus să-i opresc nişte controale de la ANAF
Cazul Duicu. Chiar dacă aceiași jurnaliști admit – negru pe alb- că întâlnirea dintre Duicu și Ponta s-a bazat pe simple supoziții și probe circumstanțiale, în dosarul cu pricina, din entuziasm jurnalistic mai apare un vinovat: judecătorul însuși. Acesta se face vinovat de lez-majestate, fiind evident că nu citește Gândul sau, dacă totuși o face, atunci e clar că ignoră sugestiile prețioase ale valoroșilor anchetatori care și-au trădat vocația de procurori pentru o biată carieră de jurnalist-slujbaș, la Gândul lui Adrian Sârbu.
Citeşte şi: Dosarul Duicu. Ponta: Nu a fost la mine domnul Duicu să facă niciun fel de trafic de influenţă
Aceiași intransigenți colegi de breaslă tac adânc și nu suflă o vorbă, nici măcar off the record, despre acuzele mult mai grave făcute la adresa lui Adrian Sârbu chiar de către Victor Ponta, care l-a acuzat în public că a cerut intervenția premierului pentru exceptarea firmelor sale de la controlul organelor financiare ale statului. Poate nu este o ipoteză atât de promițătoare din punct de vedere tabloid precum cea lansată de Gândul în cazul Duicu, dar măcar știm că nici până în acest moment Adrian Sârbu nu și-a găsit timp în agenda sa încărcată pentru a dezminți acuzele premierului...
Ştirile orei
ia de aici lecitina,daca Sultanescu nu va da:
“Eu am o mică neînțelegere deja de lungă durată cu Adrian Sârbu. Dânsul mi-a zis că el i-a făcut pe toți președinți și dacă vreau să mă facă și pe mine. I-am zis ‘nu, mulțumesc’, aș prefera să-și plătească taxele. Și, de atunci, suntem în relații foarte reci, apropo de moguli, că moguli sunt numai Voiculescu și Ghiță, ceilalți nu sunt moguli. Eu am avut o pretenție social-democrată, anume toată lumea să-și plătească taxele, și după aia ne împrietenim”, a declarat Victor Ponta la începutul lunii iunie.
“M-am întâlnit de multe ori cu domnul Ponta, şi nu la cererea mea. Afirmaţia făcută în interviul servit de România TV este o pură fantezie personală. Cariera politică a domniei sale nu a fost şi nu este obiectul activităţilor mele. Nu am neînţelegeri şi nimic de tranzacţionat cu Victor Ponta şi nici cu camarila sa, deranjaţi până la obsesie de existenţa Gândul şi Mediafax. Victor Ponta nu este nici primul şi nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei”, a fost replica lui Adrian Sârbu atunci.