Gazele de şist vor fi luate în calcul de Petrom după 2021

| 13 aug, 2013

Gazele de şist sunt parte a acestui secol, iar Petrom va analiza intrarea pe această piaţă după anul 2021, a declarat marţi Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom.

Directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, a explicat că declinul natural de 10% pe an al producţiei de ţiţei şi gaze în România poate fi compensat prin trei direcţii. "În primul rând, este vorba de creşterea gradului de recuperare a hidrocarburilor. În al doilea rând, de noile explorări, inclusiv cele de mare adâncime. În al treilea rând, gazele de şist dau posibilitatea industriei să compenseze declinul şi chiar să crească producţia", a precizat şefa Petrom.

Potrivit acesteia, Petrom nu are în vedere în prezent activităţi în sectorul gazelor de şist, pentru că recurge la primele două dintre cele trei metode de reducere a declinului, însă va lua în calcul intrarea pe acest segment după 2021, an în care expiră actuala strategie a grupului.

"Dar după 2021 ne permitem să ne uităm şi noi la acest segment de piaţă, care face parte din secolul al XXI-lea. După experienţa din America, toate ţările, inclusiv România, se uită acum în această direcţie", a completat Mariana Gheorghe.

În prezent, singura companie care şi-a exprimat public interesul de a explora şi extrage gaze de şist din România este Chevron, a doua mare companie petrolieră americană. Chevron are acorduri de concesiune pentru trei perimetre în judeţul Constanţa şi unul în apropiere de Bârlad.

România deţine în prezent rezerve de 1.444 de miliarde de metri cubi de gaze de şist, care plasează ţara pe locul al treilea în clasamentul ţărilor europene, după Polonia şi Franţa, conform datelor oficiale publicate pe site-ul infogazedesist.eu, lansat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) în cadrul unei campanii de informare şi dezbatere publică privind gazele de şist.

Consumul anual de gaze al ţării este de 13-14 miliarde de metri cubi, prin urmare rezervele estimate de gaze de şist ar acoperi consumul ţării timp de 100 de ani.

Grupul Petrom a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un profit net 2,393 miliarde lei, cu 18% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate marţi de companie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ