Gazprom dezminte că discută preluarea unei participaţii la OMV

| 27 iun, 2014

Un director de la Gazprom a dezminţit vineri informaţia potrivit căreia grupul rus poartă discuţii cu privire la preluarea unei participaţii la compania austriacă OMV, transmite Reuters.

Citând o sursă o sursă din apropierea discuţiilor, Reuters a informat joi că Gazprom poartă discuţii pentru preluarea participaţiei de 24,9% deţinută de un fond din Abu Dhabi la compania austriacă OMV, proprietarul Petrom. La rândul său, un parlamentar austriac a spus că există 'indicii concrete' că fondul IPIC din Abu Dhabi şi Gazprom au avut discuţii pe această temă.

'Acest lucru nu este adevărat', a declarat vineri directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev.

Holdingul public austriac OIAG, care deţine 32% din acţiunile OMV, în cadrul unui pact al acţionarilor cu International Petroleum Investment Co (IPIC) din Abu Dhabi şi care supervizează orice modificare a acţionariatului a informat şi el că nu a sesizat semnale potrivit cărora IPIC ar vrea să iasă din acţionariatul OMV.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea - 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

Tag-uri: Gazprom, OMV, OMV Petrom
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ