Gazprom: Gazele ieftine îi vor ține captivi pe consumatorii europeni ani de zile

| 28 feb, 11:26

Rusia va păstra Europa agățată de gazele sale naturale în următorii ani, folosind rezervele sale imense și costurile scăzute de producție din Siberia, pentru a menține prețuri atractive, conform grupului rus Gazprom, transmite Bloomberg.

Cota de piață a Gazprom se va menține sau va crește ușor, până în 2025, la aproximativ 35%, deoarece producția scade în UE. Furnizările către Asia prin gazoducte vor începe cel mai devreme în 2019, le-a declarat investitorilor Oleg Aksyutin, membru al conducerii companiei ruse, la o întâlnire desfășurată în Singapore.

"Europa a fost și va rămâne piața prioritară a Gazprom. Încă nu vedem cine ar putea oferi clienților europeni gaze naturale la tarife atât de convenabile", a afirmat la același eveniment Alexander Medvedev, adjunctul directorul general al grupului rus.

Deși piața globală așteaptă accelerarea fluxului de gaze naturale lichefiate (LNG) din Australia și SUA, Gazprom crede că majoritatea celor care vor cumpăra aceste gaze vor fi din Asia și America, așa cum s-a întâmplat anul trecut, a explicat Alexander Medvedev.

LNG costă cu aproximativ 30% mai mult decât gazul livrat Europei de Gazprom prin cea mai scumpă rută, via Ucraina, a precizat Aksyutin.

Prețurile Gazprom în Europa, care în 2016 s-au situat la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani, s-ar putea redresa anul acesta la 180 — 190 dolari pe mia de metri cubi, comparativ cu 167 de dolari în 2016, a declarat Medvedev.

Și directorul general al grupului rus, Alexei Miller, a anunțat recent că anul trecut cota de piață a Gazprom pe piața gazelor din Europa s-a majorat cu trei puncte procentuale, ajungând la 34%.

"Am înregistrat o cantitate record de gaze furnizate statelor din afara fostei Uniuni Sovietice. În 2016, creșterea a fost de 12,5%, aproape de 180 miliarde metri cubi de gaz, o performanță record", a afirmat șeful Gazprom.

"Prin urmare, cota de piață a Gazprom pe piața europeană s-a majorat cu 3%, la 34%", a adăugat Miller.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a raportat un profit net de 102,2 miliarde ruble (1,7 miliarde de dolari) pentru perioada iulie-septembrie 2016, peste estimările analiștilor.

Compania controlată de statul rus a beneficiat în trimestrul al treilea 2016 de aprecierea rublei, care i-a permis să revină după pierderile de două miliarde de ruble înregistrate în perioada similară a lui 2015.

În schimb, cifra de afaceri a Gazprom a scăzut cu 3% în ritm anual, până la 1.257 miliarde de ruble, în trimestrul al treilea 2016, în timp ce cheltuielile operaționale au crescut cu 21%, până la 1.140 miliarde ruble.

Pe primele nouă luni ale anului trecut, Gazprom a vândut o cantitate de 322,6 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 6,4% mai mult decât în 2015. Majoritatea livrărilor, 160,9 miliarde metri cubi, a vizat Europa și alte piețe, singurele care au raportat o creștere a cererii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ