Gazprom vrea să se ocupe de zăcămintele de petrol și gaze din Crimeea
Monopolul energetic rus Gazprom a propus administrației de la Simferopol - capitala peninsulei Crimeea - să se ocupe de dezvoltarea sectorului gazelor și petrolului din Crimeea, a declarat prim-vicepremierul local Rustam Temirgaliev, citat de RIA Novosti și Reuters.
'Evident, Gazpromul a fost primul care ne-a contactat în acest sens', a recunoscut oficialul din Crimeea, întrebat dacă această republică autonomă din sudul Ucrainei, care și-au autoproclamat independența luni și a cerut alipirea la Rusia, a primit propuneri de la companii din Rusia în ceea ce privește dezvoltarea industriei petrolului și gazelor în regiune.
Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt al Gazprom a refuzat să facă vreun comentariu pe acest subiect.
Săptămâna trecută, Temirgaliev declarase că autoritățile ar putea vinde compania Chornomornaftohaz unei companii rusești, 'cum ar fi Gazprom', de îndată ce regiunea va prelua controlul asupra întreprinderii, care este acum parte a unei societăți ucrainene energetice de stat.
Un referendum, susținut de Moscova, s-a desfășurat duminică în Crimeea, relevând un sprijin copleșitor pentru aderarea peninsulei la Federația Rusă.