GELU DIACONU a fost demis! Cine va asigura interimatul
Premierul Dacian Cioloş a semnat decizia de demitere din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu Diaconu
UPDATE 16.13 Daniel Diaconescu, directorul Direcţiei Fiscale din cadrul ANAF, a fost numit director-interimar al Fiscului. Acesta a contribuit la proiectul de modernizare a autorităţii fiscale sub programul derulat cu Banca Mondială. De asemenea, a fost managerul unui proiect pilot de reducere a muncii nedeclarate. În perioada 2005-2009 a condus Direcţia de analiză de date din cadrul departamentului de luptă antifraudă.
Preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, a refuzat, joi, cererea ministerului Finanţelor de a-şi prezenta demisia, calificând dosarul DNA în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, alături de vicepreşedintele Mihai Gogancea-Vătăşoiu, drept "kafkian". Mai mult, el susţine că vrea să fie demis.
"După cum cunoaşteţi, ieri (miercuri, n.r.), mi s-au adus la cunoştinţă învinuirile în dosarul instrumentat de domnul procuror Doru Florin Ţuluş, constând într-un pretins abuz în funcţie şi favorizarea făptuitorului. Menţionez faptul că am solicitat să fiu audiat, reţinut sau arestat, pentru clarificarea cu celeritate a acestui dosar kafkian. (...) În ce priveşte solicitarea doamnei ministru Dragu de a îmi prezenta demisia, precizez că nu îi voi da curs întrucât doresc să fiu demis din funcţie, astfel încât la finalizarea acestui dosar cineva să-şi asume consecinţele acestei măsuri", a declarat Diaconu, într-un comunicat de presă transmis de ANAF.
Şeful ANAF afirmă că singura acuzaţie care i se aduce lui cât şi vicepreşedintelui ANAF "este aceea că am emis două circulare nelegale prin care am dispus suspendarea deciziilor de impunere privind plata CASS pentru dobânzile acumulate de alocaţiile copiilor depuse în conturi precum şi pentru persoanele realizatoare de venituri modice".
"Reamintesc opiniei publice că anomalia prevăzută în Codul Fiscal a făcut ca aplicaţia informatică să trimită decizii de impunere de sute de lei pentru venituri de 2-3 lei, întrucât CASS-ul se calcula la venitul minim şi nu la venitul efectiv, potrivit legii", afirmă Diaconu.
"Am aflat cu stupoare că domnul procuror Ţuluş apreciază că am suspendat emiterea acestor decizii care vizau sute de mii de copii şi persoane cu venituri modice, pentru a ajuta de fapt un grup restrâns de câteva sute de persoane pentru nişte sume de sute de mii de ori mai mici decât cele pe care le-ar fi plătit parinţii copiilor şi bătrânii cu dividende de 2-3 lei rezultate din acţiunile deţinute în urma vestitei cuponiade. În plus, reamintesc faptul că solicitarea de remediere a acestei aberaţii fiscale a venit chiar din partea prim-ministrului şi a ministrului de Finanţe de la acea vreme", se arată în comunicat.
Preşedintele ANAF Gelu Diaconu şi vicepreşedintele ANAF Mihai Vătăşoiu sunt urmăriţi penal în dosarul lui Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorilor. Cei doi sunt acuzaţi că au emis două directive prin care îi scuteau de la plata impozitelor pe oamenii folosiţi de Păun şi Partida Romilor, în proiectele europene în care ar fi deturnat fonduri. DNA a solicitat avizul Camerei Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.
Dosarul vizează deturnarea de fonduri şi spălarea de bani în două proiecte finanţate din fonduri europene, implementate de Asociaţia Partida Romilor în perioada 2010-2013. În ambele proiecte, peste 3.000 de persoane defavorizate au fost incluse în acest program fără ştiinţa lor, selectate de partidul lui Păun, iar angajaţii proiectelor au fost obligaţi să vireze câte 5% din salarii către Partida Romilor.
Prejudiciul total se ridică la peste 24 de milioane de lei. Pentru a-şi acoperi fraudele, Păun a iniţiat un act normativ privind amnistia unor contribuţii fiscale, conform DNA. Totodată, Păun l-ar fi plătit cu peste 217.000 de lei pe Mădălin Voicu, precum şi cu un salariu lunar pe soţia acestuia, ca să intervină pentru aprobarea finanţărilor, pentru promovarea unei directive care să amnistieze neplata contribuţiilor la asigurările de sănătate sau la ANAF, în legătură cu neplata impozitelor pentru persoanele plătite de Partida Romilor, conform DNA.