General Motors va investi 80 de milioane$ pentru a fabrica Opel Mokka în Spania

| 10 iul, 2013

General Motors va fabrica noul model de teren Opel Mokka în Spania, la fabrica din Zaragoza,  în a doua jumătate a anului viitor, după cum a anunţat astăzi consilierul delegat pentru Europa, Karl-Thomas Neumann. Compania va face o investiţie iniţială de 80 de milioane de dolari.

Şeful guvernului de la Madrid, Mariano Rajoy, a ţinut să sublinieze faptul că adjudecarea acestui proiect în Spania constituie un adevărat sprijin pentru viitorul economic al ţării. 'În Spania există referinţe internaţionale foarte importante, însă câteodată, avem o anumită tendinţă de a povesti lucrurile care nu sunt cele mai bune şi din când în când trebuie să vorbim de lucrurile care sunt importante. Iar acesta este important şi bun', a mai spus premierul spaniol.

La rândul său, Neumann a explicat că decizia de alege fabrica GM din Spania pentru producţia în Europa a modelului care până acum se fabrica numai în Coreea de Sud a fost luată în cadrul strategiei companiei care cuprinde obiectivul de a produce automobile acolo unde acestea se vând. Acest model a constituit un succes de la lansare, a mai spus el, cu peste 110.000 de cereri. În plus, delegatul GM a mai arătat şi că la fabrica din Zaragoza angajaţii au semnat un nou contract colectiv de muncă, iar în Spania există o reţea amplă de concesionari Opel.

GM Spania are 5.700 de angajaţi, este una dintre fabricile cele mai importante pentru Opel, iar de la începerea activităţii, în 1982, a produs peste 11 milioane de maşini, cu investiţii de 4,2 miliarde de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ