Generalul-maior ing. Ionel-Sorinel Vasilca, numit în funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale
Generalul-maior inginer Ionel-Sorinel Vasilca a fost numit la 1 august 2017 în funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Președintele Klaus Iohannis a propus CSAT, care a aprobat, numirea generalului-maior ing. Ionel-Sorinel Vasilca în funcția de director al STS.
Generalul-maior ing. Ionel-Sorinel Vasilca s-a născut la 8 iulie 1966 în localitatea Săvinești, județul Neamț.
A absolvit, în 1990, Facultatea de Electronică și Informatică în cadrul Academiei Tehnice Militare. A urmat mai multe cursuri de specialitate în Germania, Anglia, Suedia, Franța privind echipamentele de telecomunicații speciale. În 2004 a absolvit programul E.M.B.A. al Institutului de Afaceri și Administrație Publică ASEBUSS, în cadrul Kennesaw State University și în 2006 a absolvit Colegiul Superior de Securitate Națională, conform www.sts.ro.
A fost ofițer tehnic la Direcția Radiocomunicații în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale (1990-1997), șef birou și șef sector în cadrul aceleiași direcții și apoi locțiitor al șefului Direcției Radiocomunicații (2001-2005). Din data de 7 decembrie 2005 până la numirea în funcția de director al STS, a ocupat funcția de adjunct tehnic al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Este căsătorit și are doi copii.