Geoană: România are interesul să aibă prezenţă militară NATO permanentă pe teritoriul său

| 17 apr, 2014


"Aşa cum Polonia a solicitat în mod oficial o prezenţă militară NATO permanentă în Polonia, cred că şi România are tot interesul şi îndreptăţirea să aibă o prezenţă militară NATO permanentă pe teritoriul României. Suntem bucuroşi de aceste soluţii temporare şi rotaţii care se întâmplă în România , dar în mod evident noua realitate trebuie să ducă şi la modificarea doctrinei militare a Alianţei", a precizat Geoană.

Mircea Geoană a arătat că maniera agresivă în care Federaţia Rusă încearcă să-şi destabilizeze vecinii naşte preocupări în întreaga regiune. "Suntem cu toţii foarte preocupaţi de evoluţiile recente din ultimele zile şi ore din Ucraina, din Transistria şi de continuarea acestei maniere foarte agresive prin care Federaţia Rusă continuă să-şi destabilizeze vecinii", a spus Geoană, conform Mediafax.

El a precizat că e de salutat faptul că joi la Geneva s-a asistat la prima încercare de mediere diplomatică a acestui conflict care se dezvoltă în mod periculos. "Sper ca această primă întâlnire să nu fie şi ultima şi diplomaţia să găsească drumul în locul armelor şi în locul escaladării acestui conflict. Sperăm ca la nivel european să existe un răspuns mult mai unitar. Sperăm ca la nivelul NATO aceste forme de sprijin şi de demonstrare a faptului că articolul 5 al Alianţei este activ, iar prezenţa militară americană în România, fie în Marea Neagră, fie terestru, fie aerian, trebuie să continue", a spus Geoană.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ