George Copos a primit un spor de pedeapsă
Judecătoria Sectorului 5 a stabilit un spor de pedeapsă de şase luni de închisoare pentru omul de afaceri George Copos, în urma contopirii celor două pedepse primite în dosarul Loteria, respectiv cel al Transferurilor.
"(...) Contopeşte pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care o sporeşte cu 6 luni, în final 4 ani şi 6 luni închisoare (în care este inclus şi sporul de 8 luni închisoare aplicat prin sentinţa nr. 238 din 3.04.2012 a Tribunalului Bucureşti definitivă prin decizia nr 222/A/4.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti)', se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 5, care poate fi contestată.
De asemenea, instanţa interzice mai multe drepturi pentru Copos pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, printre care dreptul de a fi ales în autorităţile publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat şi dreptul de a deţine calitatea de asociat sau reprezentant al unui club de fotbal.
Omul de afaceri George Copos a fost condamnat definitiv, pe 25 august, la 4 ani de închisoare în dosarul Loteria I, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.
Instanţa a respins apelul lui George Copos şi a menţinut hotărârea dată în ianuarie 2013 de Judecătoria Sectorului 2, care a pronunţat aceeaşi sentinţă pentru evaziune fiscală.
George Copos, fostul acţionar majoritar al FC Rapid, a mai fost condamnat, în luna martie, la 3 ani şi 8 luni de închisoare, în dosarul Transferurilor.