ULTIMA ORĂ! George Copos va fi ELIBERAT
Fostul vicepremier din partea PC, George Copos, condamnat la pușcărie în Dosarul Transferurilor, va fi eliberat. Comisia Penitenciarului Rahova a aprobat eliberarea condiționată a lui Copos.
Conducerea Penitenciarului Rahova a înaintat o propunere de eliberare din închiasoare a lui George Copos, arătând că scopul pedepsei acestuia a fost îndeplinit, iar Copos s-a reabilitat. Instanţa nu are decât să ia act de această propunere, iar "admiterea eliberării este de aproape 100%", după cum a declarat la România TV avocatul Daniel Ionaşcu. Propunerea penitenciarului va fi judecată de intanţă în luna februarie.
George Copos rămăsese cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis pe 15 ianuarie contestaţia şi a dispus să nu fie aplicat un spor de pedeapsă de şase luni, în urma contopirii condamnărilor primite în dosarele Loteria I şi Dosarul Transferurilor.
Între timp, Copos, care va împlini 62 de ani la sfîrşitul lunii martie, a obţinut scurtarea pedepsei pentru că a muncit în Penitenciarul Rahova, pentru bună purtare şi pentru scrierea unei cărţi. În plus, având peste 60 de ani el executa oricum doar o treime din pedeapsă, adică un an şi 4 luni. Asta înseamnă că George Copos ar fi fost oricum eliberat la începutul lunii iulie.
În urmă cu doi ani când Gigi Becali şi George Copos se aflau în libertate, patronul Stelei era supărat că nu a fost chemat la petrecerea deată de Copos la împlinirea vârstei de 60 de ani și anticipa problemele cu justiţia ale acestuia. "Nu m-a chemat! Pe Porumboiu l-a chemat, dar pe mine nu, la ziua lui. El e bine că face 60 de ani, eu i-am transmis. Bine că face 60 de ani, face doar o treime din pedeapsă", a spus atunci Gigi Becali.