George Simion, la Parchet, după aducerea la audieri a lui Călin Georgescu: Avem bănuieli că este vorba de poliţie politică

Liderul AUR, George Simion, a mers miercuri la Parchet, după aducerea la audieri a lui Călin Georgescu. El a precizat că au bănuieli că este vorba de poliţie politică şi că nu au văzut probele care îl încriminează pe Georgescu. ”Vom sta liniştiţi, nu punem presiune pe justiţie, doar vrem să vedem că se respectă toate procedurile”, a mai comentat Simion.
”Trebuiau să apară probe dacă au fost folositi bani, nu? Nu am văzut probele. Poate le are pe aici acum. Hai să le vedem. Eu asta cer de trei luni de zile. Să vedem aceste probe”, a spus George Simion, la Parchet.
El a anunţat că urma să se întâlnească cu Georgescu pentru finalizarea actelor pentru depunerea candidaturii acestuia.
”Până vedem acele probe de netăgăduit, avem şi noi bănuieli că este vorba de poliţie politică. Dacă apar probe de netăgăduit, vom vedea la momentul respectiv. N-am văzut nici o bucăţică de dovadă, nicio bucăţică de probă până în acest moment”, a completat el.
George Simion a precizat că vor sta liniştiţi, să vadă ce se întâmplă şi să observe cum funcţionează instituţiile statului român. ”Suntem aleşi ai poporului român, nu punem presiune pe justiţie, doar vrem să vedem că se respectă toate procedurile. Avem cu noi doi avocaţi, dumnealor vor vedea dacă se respectă actele de procedură penală. Ne vom adresa tuturor instituţiilor abilitate”, a mai anunţat George Simion.
”Este normal şi este de datoria noastră să o facem, chiar dacă era doamna Lasconi în situaţia asta. Era de datoria noastră să supraveghem buna desfăşurare a alegerilor”, a precizat el.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x