Gestionarea accidentului de la Cluj confirmă lipsa de profesionalism a liberalilor

| 24 ian, 2014

Într-un gest tardiv, aşteptat de altfel de toată lumea, ministrul Administraţiei şi Internelor şi-a prezentat demsia din funcţie. Sub ploaia de acuzaţii la adresa lui, Radu Stroe a susținut cu seninătate că şi-a făcut datoria, că nu e responsabil şi că singura chestiune pe care şi-o reproşează este că nefericitul accident aviatic s-a petrecut în mandatul său.

Deşi accidentul aviatic din Munţii Apuseni continuă să genereze reacţii emoţionale ample în mass-media, iar opinia publică este pe bună dreptate indignată de nepăsarea cu care anumiţi actori instituţionali tratează tema, cei vizaţi de gestionarea defectuoasă a nefericitului eveniment din judeţul Cluj nu par a fi prea impresionaţi nici de concluziile anchetei guvernamentale, nici de întrebările care îşi aşteaptă răspuns.

Într-un gest tardiv, aşteptat de altfel de toată lumea, ministrul Administraţiei şi Internelor şi-a prezentat demsia din funcţie. Sub ploaia de acuzaţii la adresa lui, Radu Stroe a susținut cu seninătate că şi-a făcut datoria, că nu e responsabil, că vina trebuie căutată în altă parte şi că singura chestiune pe care şi-o reproşează este – culmea tupeului – că nefericitul accident aviatic s-a petrecut în mandatul său ca ministru.

Din păcate, nu este primul liberal care a fugit de asumarea responsabilităţilor în contextul accidentului din Apuseni. Secretarul de stat Constantin Chiper, subordonatul lui Radu Stroe în MAI din acelaşi partid. În urma anchetei derulată de guvern sub coordonarea vicepremierului Oprea, s-a stabilit că centrului de comandă de la MAI este în culpă pentru deficienţe inacceptabile în gestionarea situaţiei de criză.

Intervenţia lui Crin Antonescu prin care l-a mustrat colegial pe Radu Stroe nu a avut nici pe departe rolul unei abordări autoritare. Dacă preşedintele PNL ar fi fost cu adevărat un politician responsabil, marcat de tregedie şi conştient de modul haotic în care structurile coordonate de MAI au acţionat, atunci Crin Antonescu ar fi fost primul care ar fi trebuit să iasă public şi să anunţe retragerea sprijinului politic lui Radu Stroe. Nu a făcut-o, iar gestionarea deplorabilă a crizei de către ex-ministrul liberal va fi decontată îmagologic şi de către Crin Antonescu, mai ales că aceasta ar putea atârna de piciorul prezidenţiabiului precum un bolovan.

Pe bună dreptate, toţi ochii au fost aţintiţi în ultimele zile asupra modului în care autorităţile au intervenit după producerea accidentului aviatic. Trebuie însă remarcat că, dincolo de demisia tardivă a lui Radu Stroe şi de destituirea lui Constantin Chiper din funcţia de secretar de stat în MAI, o serie de alţi responsabili liberali sunt datori cu explicaţii. Vorbim aici de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care trebuie să lămurească de ce echipa de transplant a fost nevoită să recurgă la transportul cu un aparat de zbor despre care se pare că Adrian Iovan raportase că ar fi avut şi anterior probleme tehnice. Din peisaj lipseşte şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, cea care trebuie să ofere la rândul ei explicaţii cu privire la accident. Nu în ultimul rând, un alt liberal cu responsabilităţi este preşedintele CJ Cluj, Horia Uioreanu, din moment ce accidentul a avut loc în judeţul pe care îl administrează.

Circumstanţele tragediei aviatice sunt în continuare neclare. Nu există însă dubii cu privire la reacţia şi acţiunile de gestionare a crizei după producerea catastrofei. Iar aici, întâmplător sau nu, liberalii sunt cei care au dat dovada lipsei de profesionalism.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 ian, 2014
cantautor
Mai lipseste din peisaj chiar Ponta care este seful tuturor...
Acum vad ca dai vina doar pe liberali.Iata ce scriai ieri:
"Printr-o atitudinea complet opusă față de cea avută în contextul accidentului cu victime din Muntenegru, șeful statului încearcă doar să pună batista pe țambal, acoperind incompetența evidentă a structurilor de conducere din STS "
Sa inteleg ca ai primit ordin sa o intorci ca la Ploiesti?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ