Gestul unui bulgar a emoţionat întreg Facebook-ul: "Au venit prea devreme din țările calde"
Au venit prea devreme din țările calde și îngheață din cauza frigului. Sute de berze au sosit deja în sud-estul Europei după ce au fost păcălite de temperaturile înalte de la începutul lunii martie. Au plecat hotărâte și în același timp nerăbdătoare la drum. Acum însă, săracele, tremură de frig pentru că iarna nu vrea să plece.
n ţările vecine u fost descoperite câteva stoluri de berze, iar oamenii se plâng că păsările ar putea să nu reziste frigului.
În România, un cârd de berze s-a instalat în comuna Schitu Duca aproape de Pocreaca, judetul Iași, localnicii spun că acestea sunt aproape înghețate.
O familie din comuna Naum, Bulgaria, a adăpostit în casă, la cald, mai multe berze înghețate. Gestul oamenilor a trezit admirația internauților.
Recomandările oferite de Societatea Ornitologică Română
Valul de frig a adus sute de apeluri și sesizări de berze albe aflate în pericol. Dar NU toate au nevoie să fie salvate, atrage atenţia Societatea Ornitologică Română.
Cel mai clar semn că barza are nevoie de ajutor este atunci când pasărea se apropie de oameni. Dacă o barză coboară din cuib, pe stradă, este clar că are nevoie de hrană. Dacă nu mai fuge de om, are nevoie de ajutor. Cum le puteți ajuta?
1. Oferiți hrană păsărilor care au coborât din cuib (pește, carne crudă tăiată cuburi). Hrana le dă energie, pot rezista mai bine la frig.
2. Dacă este înghețată, nu se poate mișca – atunci luați pasărea și adăpostiți-o în grajd, într-o anexă a gospodăriei etc.
3. Limitați contactul cu barza, este pasăre sălbatică și lovitura de cioc este foarte puternică, vă poate răni. Lăsați pasărea singură, să se calmeze.
4. Oferiți apă păsării, continuați hrănirea.
5. Din momentul în care își revine, eliberați pasărea. Nu eliberați pasărea seara, doar dimineața sau la ora prânzului.
6. Dacă pasărea este lovită, are aripa rupta sau sânge, luați legătura cu un medic veterinar.
„Din păcate, drumul spre iad este pavat cu bune intenții. S-a ajuns la situații când oamenii le fugăresc pe câmp pentru a le prinde și a le duce în casă. Ce nu știu ei – că acele berze au nevoie doar de odihnă în timpul migrației, iar asaltul omului asupra stolului nu face decât să le epuizeze și să le pună în pericol”, a declarat Ovidiu Bufnilă, responsabil de comunicare la SOR.
Dacă ați văzut berze pe câmp, departe de oameni, acelea sunt berze care se odihnesc. De aceea evită oamenii. Sunt păsări care așteaptă îmbunătățirea vremii pentru a continua migrația spre locurile de cuibărit.
Barza albă este o pasăre de talie mare și are nevoie de curenții de aer cald pentru a continua migrația. Fără acești curenți ar avea un consum imens de energie în migrație, nu ar putea ajunge să parcurgă distanțe de peste 200 de kilometri zilnic.
Frigul din ultima săptămână a făcut cele mai multe victime în rândul păsărilor de talie mică. Cel puțin în București și în zona de sud a țării au existat sute de cazuri de păsări găsite în zăpadă. Și la ele, măsurile de prim ajutor sunt simple.
„Ca să nu ajungeți să culegeți păsări înghețate din zăpadă, cel mai bine este să preveniți acest lucru. Oferiți-le mâncare la o hrănitoare din grădină sau din curtea blocului – poate fi chiar și pervazul ferestrei. Hrăniți păsările cu nuci, semințe crude de floarea soarelui, fructe. Nu cu PÂINE! Pâinea e un aliment procesat, nu le conferă și nutrienți, pe lângă energie, să reziste frigului”, a mai spus Ovidiu Bufnilă.
Dacă totuși ați găsit o pasăre înghețată, atunci urmați aceste instrucțiuni:
1. Puneți pasărea într-o cutie de carton, cu șervețele de hârtie sub ea, la temperatura camerei.
2. Aflați ce specie este – întrebați un biolog. Societatea Ornitologică Română răspunde la toate mesajele de pe pagina de Facebook - https://www.facebook.com/SOR.BirdLifeRomania/
3. În funcție de specie, puteți procura hrana ideală pentru ea. (Viermușii pentru pescuit sunt ideali pentru insectivore, merele pentru sturzi, carnea crudă pentru răpitoare).
4. Puneți-i apă alături.
5. Când pasărea se revigorează, TREBUIE eliberată. Dar nu pe seară, ci dimineața sau în jurul prânzului.
6. Dacă a fost lovită (are sânge pe cioc, aripă ruptă) - apelați la un medic veterinar. recomandările noastre sunt pentru Fundaţia Visul Luanei, Vets4Wild Romania, Asociatia Peregrinus.