GFR a picat la privatizarea CFR
Privatizarea CFR Marfă a căzut ca urmare a faptului că firma Grup Feroviar Român (GFR) nu a achitat în termen de 60 de zile suma de bani cu care s-a angajat în contractul de privatizare.
Ministrul Ramona Mănescu a declarat că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că GFR ar fi putut plăti pentru acţiunile CFR Marfă. Ministrul a mai precizat că procesul de privatizare va fi reluat.
„Cumpărătorul ar fi putut plăti luni, renunţând la condiţiile suspensive din contract. Au fost trei astfel de condiţii la care s-a făcut referire: finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra societăţii la data semnării contractului, condiţie îndeplinită de vânzător, o altă condiţie suspensivă se referea la avizul favorabil al Consiliului Concurenţei, aceasta fiind exclusiv în sarcina cumpărătorului, care ar fi putut face notificare imediat după ce a câştigat licitaţia, însă a făcut acest lucru la 22 de zile de la semnarea contractului, şi aceasta doar după ce a fost notificat de comisia de privatizare", a explicat ministrul liberal.
Pe de altă parte, Gruia Stoica, patronul GFR, susţine că statul că nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute în contract. Potrivit GFR, privatizarea CFR Marfă a eşuat pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei. Gruia Stoica a mai precizat că va participa la o nouă încercare de privatizare a CFR Marfă dacă procesul va fi reluat.
Una peste alta, procesul de privatizare al CFR Marfă a fost unul transparent, iar Guvernul a fost de bună credinţă. S-au urmat toţi paşii legali, inclusiv discutarea subiectului în cadrul CSAT, pentru a elimina orice dubiu ridicat de Preşedintele României, iar informaţiile aduse în discuţie nu au fost în măsură să oprească procesul de privatizare. Mai mult, procesul de privatizare a primit acceptul finanţatorilor internaţionali, România încheind cu succes acordul precedent cu FMI şi primind votul Consiliului Director al Fondului, pentru a începe un nou acord de tip stand-by. Guvernul şi-a îndeplinit toate obligaţiile din contract, totul ţinând de seriozitatea investitorului, fapt subliniat şi de preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chirițoiu.
De asemenea, de remarcat este atitudinea prudentă a guvernului. Privatizarea nu trebuie dusă până în pânzele albe, dacă nu există siguranţă oferită de cumpărător. CFR Marfă este o companie de interes strategic, iar o privatizare trebuie făcută cu toată responsabilitatea. Instituţiile financiare au cerut eficientizarea companiilor prin privatizare şi nu distrugerea acestora, prin lipsa de prudenţă. E foarte bine că Guvernul a luat decizia de a nu face concesii investitorului, prin amânarea termenului de plată. Cine îţi asumă cumpărarea unui astfel de companii trebuie să probeze capacitatea de a o avea în portofoliu încă de la început. Mai mult, eşecul unei asemenea privatizări nu este singular în Europa. Avem exemplul PKP Cargo (Polonia), unde privatizarea nu s-a reuşit nici până în acest moment. În Slovacia, privatizarea ZSSK Cargo a fost blocată în 2006, după numirea unui nou guvern. Nici până acum nu s-a finalizat procedura de privatizare.
Nici GFR nu poate fi judecat prea aspru, având în vedere că a dat dovadă de bună credinţă în tot acest proces de privatizare. Exceptând unele sincope ale GFR, intervenţiile repetate ale lui Traian Băsescu în privatizarea CFR Marfă reprezintă un motiv pentru care compania lui Gruia Stoica a fost ţinută în sah de bănci. Acest fapt a fost evidenţia şi de premierul Victor Ponta care a precizat că „după ce preşedintele a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA", funcţionarii sunt „temători".
Cu toate aceste, faptul că privatizarea CFR Marfă a eşuat nu este o strategie. După cum ştim CFR Marfă a fost până nu demult o companie care era pe profit. Declinul s-a produs în 2007, iar în 2012 pierderile însumau peste 400 de milioane de lei. Compania a căzut pradă interesolor politice şi administrării deficitare (. Însă cum a decăzut, la fel poate să-şi revină. Cu un management bun şi apărat de interese politice, CFR Marfă poate să redevină o companie profitabilă, iar acest lucru este valabil pentru majoritatea companiilor de stat.
Ştirile orei
daca nu s-a vandut e bine...
dupa tine e bine orice,doar sa te faci placut stapanului...