Declaraţie zdrobitoare: PONTA minte! Vrea să îi păcălească pe români

| 16 sep, 14:43

Deputatul liberal Gheorghe Ialomițianu susține că România nu a scăpat de datorii, ci a contractat altele noi, ele ajungând la 19 miliarde de euro.

"De mai bine de o săptămână, Victor Ponta rânjește și se laudă în spațiul public susținând că a achitat datoria la FMI, mai precis cele aproximativ 2,38 miliarde euro contractate la cele mai mici dobânzi pentru acoperirea deficitelor uriașe din perioada maximă a crizei economice și pentru finanțarea investițiilor publice. Victor Ponta vrea să îi păcălească pe români, care ar putea să creadă că România nu mai are datorie publică, că toate debitele ajunse la maturitate au fost stinse", afirmă Ialomițianu, într-un comunicat remis miercuri.

El menționează că și Curtea de Conturi a României a atras atenția, în raportul pentru anul 2014, asupra faptului că soldul datoriei publice a crescut nejustificat de la 54,3 miliarde euro în decembrie 2012 până la 65,9 miliarde euro în decembrie 2014, pe fondul creșterii economice și al unor deficite bugetare reduse.

"Victor Ponta minte când afirmă că a scăpat România de datorii pentru că, în vreme ce statul român achita datoria scadentă către FMI, Ministerul Finanțelor Publice contracta împrumuturi noi, de miliarde, pe piața internă, iar România se împrumuta tot mai mult, ponderea datoriei publice trecând de pragul de 40% din PIB", arată liberalul.

Ialomițianu îi solicită premierului Victor Ponta să justifice românilor pe ce a cheltuit cei 19 miliarde de euro pe care i-a împrumutat sub guvernarea sa, "atâta vreme cât ritmul anual de realizare a investițiilor este constant sub 50% din ceea ce s-a programat prin legea bugetului și având în vedere creșterea economică".

"Ponta nu a scăpat România de datorii, ci a contractat noi și noi împrumuturi, unele cu totul nejustificate, altele pentru a refinanța datoriile scadente. România are nevoie urgentă de un guvern competent, deoarece în perioada viitoare are de rambursat cei 19 miliarde de lei împrumutați de Victor Ponta, având în vedere că Victor Ponta se plânge că a reușit cu greu să ramburseze 2,38 miliarde euro", spune Ialomițianu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 sep, 18:07
liviuioan
I-ALO-militianu
Cu asta-i greu , chiar si invitat pe la emisiuni , nu stie in ce perioada a fost ministru ( el sustine ca in perioada buna-- pentru BLEJNAR si ANRP ) Noroc , ca investit ELENA la BOGHIS .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ