Gheorghe (OMV Petrom): Retorica privind multinaţionalele nu este constructivă. Suntem tot companii româneşti

| 16 feb, 13:59

Discuţiile din spaţiul public pe tema multinaţionalelor nu sunt constructive, în condiţiile în care aceste companii sunt tot româneşti şi reprezintă unii dintre cei mai mari angajatori şi plătitori de taxe din ţară, a declarat, joi, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă.

Ea a fost întrebată cum comentează discuţiile din spaţiul public privind o eventuală implicare a companiilor multinaţionale în organizarea protestelor antiguvernamentale. 

"Pentru orice fel de companie şi mai ales companii a căror existenţă şi dezvoltare depind de investiţii, elementele cele mai importante sunt acele cuvinte magice: stabilitate şi predictibilitate. Ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă acum, de la începutul anului, după părerea mea este o formă de manifestare a democraţiei, păreri şi opinii exprimate", a spus Gheorghe. 

Ea a subliniat faptul că, deşi au acţionariat străin, aceste companii sunt tot româneşti. 

"Dar ceea ce pot spune este că, de multe ori, în astfel de momente, se ajunge la o retorică care nu este constructivă, retorica legată de multinaţionale, de exemplu, pentru că noi suntem companii româneşti, suntem aici în faţa dumneavoastră ca o companie care este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, unul dintre marii angajatori, care investim sume enorme cu toate efectele lor, deci suntem o companie românească. Da, avem şi acţionariat străin, dar acesta nu cred că este relevant pentru activitatea noastră de zi cu zi", a precizat şeful Petrom. 

Potrivit acesteia, este nevoie de un parteneriat între companii, politicieni şi societate, pentru că aceste categorii depind una de alta. 

"Îmi doresc o ţară democrată, îmi doresc o ţară în care toată lumea să poată să îşi exprime liber părerile, dar pe de altă parte îmi doresc o ţară în care toată lumea este angajată pentru dezvoltarea României. Credem că aceasta este contribuţia noastră la dezvoltarea României, prin profit, investiţii, taxe, şi avem nevoie de un dialog constructiv, de o colaborare, de un parteneriat între politicieni, mediul de afaceri şi societate. Suntem cu toţii dependenţi unii de alţii. Este un lucru pe care îl trăim zi de zi, dar poate în astfel de momente este bine să ne aducem aminte că societatea reprezintă clienţii noştri, autorităţile reprezintă factorii de decizie macroeconomică dintr-o ţară, dar noi, mediul de afaceri, trebuie să lucrăm cu toată lumea şi ne dorim un mediu constructiv în care Guvernul, Parlamentul şi mediul de afaceri să lucreze împreună cu societatea civilă, pentru dezvoltarea României", a mai spus Mariana Gheorghe. 

În urmă cu o săptămână, deputatul Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei de control asupra activităţii SRI, a declarat trebuie să existe o discuţie pe tema implicării unor firme în protestele desfăşurate în aceste zile în Bucureşti şi în ţară, în baza potenţialelor informaţii deţinute de Serviciul Român de Informaţii în acest sens, pentru a se vedea dacă aceste aspecte intră sub incidenţa articolului 11 din Legea securităţii naţionale. 

"Eu am văzut că aţi răstălmăcit puţin ceea ce am spus eu, mai spun o dată. Există anumite informaţii şi am să vă dau un detaliu, poate ne înţelegem juridic. Dacă o firmă foloseşte bunurile, capitalul propriu pentru a sprijini anumite activităţi, Legea 31/1990 spune că este infracţiune. Folosirea creditului sau bunurilor societăţii în scopul propriu sau al unei alte persoane este o discuţie de făcut şi trebuie analizat", a arătat Adrian Ţuţuianu. 

Potrivit acestuia, chestiunea pe care a pus-o în discuţie trebuie analizată din punct de vedere al securităţii naţionale. 

"Al doilea lucru pe care l-am spus foarte clar, pe mine mă interesează din punct de vedere al securităţii naţionale. Există un articol 11 în Legea securităţii naţionale care prevede foarte clar că atunci când se urmăreşte înlocuirea puterii de stat prin mijloace violente şi aşa mai departe problema este una de securitate naţională", a susţinut Ţuţuianu. 

Şeful Comisiei de control asupra activităţii SRI a spus că nu ştie dacă România se găseşte în această situaţie. "Nu ştiu, ăsta este un răspuns pe care-l va da Serviciul Român de Informaţii. Nu-l dau eu. Eu am pus o problemă. (...) Îmi pun o întrebare pentru că, de exemplu, un ziar din Prahova, eu lucrez cu lucrurile care sunt publice, a spus că salariaţii de la o firmă cu capital străin au fost forţaţi să iasă la miting. Lucrul ăsta este nelegal. Chiar nu vreţi să înţelegeţi ce spun ? Spun foarte exact, vorbesc de lucruri nelegale, nu aduc acuze nimănui, dar cred că instituţiile abilitate ale statului trebuie să ne dea un răspuns", a mai declarat Ţuţuianu. 

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI a mai spus că "prezenţa unui director al unei firme multinaţionale, care se află în litigii cu statul român pe anumite subiecte, la manifestaţii" este "cel puţin nepotrivită".

Tag-uri: Mariana Gheorghe
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ