Ghetele lui Michael Jordan, vândute la licitaţie cu peste 100.000 dolari
Ghetele purtate de celebrul baschetbalist american Michael 'Air' Jordan în faimosul său 'meci al gripei', din timpul finalei campionatului profesionist nord-american (NBA) ediţia 1996/1997, au fost vândute licitaţie cu suma de 104.765 dolari (76.225 euro), a anunţat societatea americană Grey Flannel Auctions.
În cel de-al cincilea meci al respectivei finale, dintre Utah Jazz şi Chicago Bulls, Jordan a evoluat cu febră puternică, însă chiar şi aşa a reuşit să marcheze 38 de puncte, ajutându-i pe 'Tauri' să se impună cu 90-88 şi să preia conducerea la general, cu scorul de 3-2. Chicago Bulls a câştigat titlul de campioană a NBA în partida următoare, iar 'flu game' a devenit unul dintre meciurile de legendă ale lui Jordan.
Ghetele, în culorile roşu şi negru, inscripţionate cu numărul 23 (purtat de Jordan pe parcursul carierei), au fost puse în vânzare de Preston Truman, băiat de mingi în seara 'meciului gripei', la finalul căruia Michael Jordan i le-a dăruit.
Truman, acum în vârstă de 35 ani, a povestit că s-a împrietenit pentru prima oară cu Jordan în timpul sezonului regulat, după ce a alergat prin sala din Salt Lake City pentru a-i aduce piure-ul de mere pe care acesta îl consuma înainte de meci. Atunci când Chicago Bulls a revenit la Salt Lake pentru finala NBA cu Utah Jazz, câteva luni mai târziu, Truman l-a aşteptat pe Jordan cu şi mai mult piure de mere. Starul 'Taurilor' a fost atât de impresionat, încât după joc i-a oferit lui Truman ghetele sale, cu semnătură.
Organizatorii licitaţiei au precizat că au verificat mai întâi dacă ghetele sunt autentice, înainte de a le pune în vânzare online, începând cu data de 18 noiembrie, la un preţ de pornire de 5.000 dolari. Identitatea cumpărătorului nu a fost dezvăluită.