Ghici, ciupercă liberală, cine vine la TVR?

| 12 dec, 2013

Este vorba de efortul lui Crin Antonescu de a-și adjudeca perla coroanei, adică televiziunea națională, prin numirile ce vor surveni, o mutare care-i va permite să scape de dependența mediatică din ce în ce mai greu de susținut de PC și Voiculescu.

Raportul de activitate al TVR pe 2012 a fost respins în Parlament. Consiliul de Administrație al televiziunii publice a fost demis, sub pretextul respingerii raportului de activitate al TVR pe 2012. Primul (auto)eliminat din ecuație a fost chiar Claudiu Săftoiu, care și-a dat demisia anterior într-o încercare descrisă de unii ca o ultimă și disperată alternativă de a salva Consiliul. Gestul lui Săftoiu nu a avut efectul scontat, deși acesta poate fi deja considerat un personaj bine rodat în demisii, în frunte cu aceea de la SIE. Pagubă managerială prin plecarea acestuia TVR nu poate suferi, în niciun caz una mai mare decât cea realizată prin însăși prezența acestuia la cârma instituției care s-a umplut de datorii mai ceva decât un câine comunitar de pureci.

Deriva cu Săftoiu la cârmă, lasă TVR aproape eșuată, împotmolită pe nisipul unei datorii de circa 620 de milioane de lei la 31 decembrie 2012. Însă schimbările la vârf nu vizează doar situația financiară chestionabilă a TVR, ci mai ales jocul și interesele politice care transformă mereu șefia TVR și componența Consiliului în ținte politice extrem de dezirabile. Totul pornește de la detaliul amuzant că CA al TVR, numit politic, nu poate fi demis decât prin picarea raportului menționat, în Parlament. Altfel, raportul cu pricina n-ar interesa de fapt pe nimeni, TVR fiind un fel de sat fără câini, unde nimeni nu trage de mânecă pe nimeni despre cum, pentru ce și mai ales cât se cheltuiește. S-au văzut situații în care raportul respectiv a fost votat la câțiva ani distanță, detaliu care spune multe.

Gurile rele nu au întârziat, deci, să speculeze situația neobișnuită creată, iar concluziile indică jocuri de culise și interese majore în cercurile liberale. Cu toate că dinspre aliatul conjunctural al liberalilor de la Cotroceni s-a ridicat, prompt și cu amabilitate suspectă, o perdea de fum despre așa-zisele interese pe care le-ar avea Voiculescu vis-a-vis de TVR, adevărul de pe teren contrazice diversiunea de la Palat.

De fapt este vorba de efortul lui Crin Antonescu de a-și adjudeca perla coroanei, adică televiziunea națională, prin numirile ce vor surveni, o mutare care-i va permite să scape de dependența mediatică din ce în ce mai greu de susținut de PC și Voiculescu. Zvonistica de culise vehiculează deja două nume, ambele de sorginte liberală. Primul ar fi Niels Schnecker, fost antenist odinioară și un soi de Sebi Lăzăroiu pe steroizi al liberalilor, al cărui singur ”merit” la șefia televiziunii naționale ar fi că este directorul de campanie electorală pentru prezidenţiale din 2014 al liderului liberal, Crin Antonescu. Al doilea nume vehiculat de către cunoscători ar fi Rareș Bogdan, considerat unanim ca omul lui Antonescu de la Realitatea și care ar fi astfel recompensat pentru fidelitate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ