GICĂ POPESCU, LIBER SĂPTĂMÂNA VIITOARE! Ce interdicţie incredibilă a PRIMIT

| 03 oct, 02:19

Gică Popescu se pregăteşte să iasă din închisoare, după ce a executat mai mult de jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile primită în dosarul transferurilor de fotbalişti în străinătate, scrie Libertatea.

Astfel, luni, Judecătoria sectorului 4 va lua în discuţie cererea de eliberare condiţionată înaintată de fostul internaţional. Aproape sigur, decizia va fi favorabilă şi Popescu va fi pus în libertate, cu atât mai mult, cu cât şi comisia Penitenciarului Jilava, locul în care îşi ispăşeşte “Baciul” pedeapsa, a propus eliberarea condamnatului pentru “îndeplinirea tuturor condiţiilor”.

Concret, Gică a efectuat mai bine de jumătate din pedeapsă, a scris mai multe cărţi în penitenciar, a avut un comportament ireproşabil şi a participat la activităţile din închisoare. Activităţi derulate în atelierul de tâmplărie al penitenciarului, unde fostul sportiv a căpătat experienţă.

Aşteptat de cumnatul său la FC Viitorul

“În închisoare, Gică Popescu a lucrat la atelierul de tâmplărie, alături de Meme Stoica. A muncit conştiincios, a căpătat îndemânare, poate se califică în domeniu. I-a făcut bine, la tâmplărie mai uita săracu’ de probleme. Sincer, îmi pare rău pentru Gică, nu merita această pedeapsă. Din păcate, a căzut în plasa altora”, ne-a declarat Miron Cozma. care a fost, la rândul său, deţinut în Penitenciarul Jilava.

Meseria de tâmplar ar fi o variantă pentru fostul internaţional, dar nu o prioritate. Pe primul loc rămâne fotbalul, acolo unde cumnatul Gică Hagi a anunţat că îl aşteaptă cu braţele deschise să facă tandem la clubul Viitorul.

Există însă o mare problemă: Gică Popescu va fi obligat de instanţă să stea departe de sportul-rege pentru o perioadă de trei ani. În caz contrar, el va fi din nou închis şi va efectua, de această dată, toată pedeapsa! Aşa că oferta “Regelui” nu prea este de actualitate. Ar mai rămâne tâmplăria…

Se pregăteşte Gigi Neţoiu

Dintre cei opt oameni de fotbal condamnaţi în “Dosarul transferurilor”, George Copos şi Jean Pădureanu au fost deja eliberaţi condiţionat. După Gică Popescu, care va ieşi din puşcărie săptămâna viitoare, urmează să respire iarăşi aerul tare al libertăţii Gigi Neţoiu.

“Comandantul” a primit o condamnare de trei ani şi patru luni şi are toate recomandările celor de la Penitenciarul Craiova pentru a fi eliberat în acest an. Pe Neţoiu îl va urma, la începutul anului 2016, Mihai Stoica, fostul coleg de celulă al “Baciului” primind o condamnare de trei ani şi şase luni. În închisoare mai sunt Giovani Becali, Victor Becali şi Cristi Borcea.

Citeste si: Gică Popescu, o nouă LOVITURĂ primită DUPĂ GRATII. Veste ŞOC despre soţia sa

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ