Gigi Becali a solicitat ÎCCJ întreruperea executării pedepsei
Gigi Becali a cerut întreruperea executării pedepsei cu închisoarea, pe motiv că este singurul întreţinător al familiei. Cererea deputatului a fost depusă de către avocaţii săi la ÎCCJ, potrivit România TV.
Dacă solicitarea ar fi aprobată, Becali ar beneficia de întreruperea pedepsei timp de trei luni.
Gigi Becali argumentează, în solicitarea înaintată magistraţilor, că afacerile sale au de suferit pentru că el se află în închisoare, astfel că el nu mai poate asigura traiul celor trei fiice ale sale, al soţiei şi mamei sale.
Gigi Becali a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. În acelaşi dosar, fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Instanţa a decis însă să schimbe condamnarea de 3 ani închisoare cu suspendare, primită anterior de Becali, în dosarul sechestrării de persoane, în pedeapsă de 3 ani cu executare.
Cele două pedepse au fost contopite şi Gigi Becali va face pedeapsa cea mai mare, şi anume de 3 ani de închisoare cu executare.
Finanţatorul echipei Steaua a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, iar Victor Babiuc, fost ministru al Apărării Naţionale în perioada decembrie 1997-2000, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi luare de mită.
Procurorii susţin că prejudiciul cauzat statului prin efectuarea a două schimburi de terenuri este de aproximativ 900.000 dolari. Ministerul de Finanţe s-a constituit parte civilă în proces cu suma de peste 940.000 dolari, iar în vederea recuperării acestei pagube procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ale lui Cioflină, Becali şi Babiuc.
La 24 mai 2012, un complet de trei judecători de la instanţa supremă i-a achitat pe inculpaţi, pe motiv că infracţiunii îi lipseşte unul dintre elementele constitutive. Decizia judecătorilor a fost luată cu unanimitate, însă hotărârea a fost atacată cu recurs de procurorii anticorupţie.