GIGI BECALI iese din închisoare. Decizie DEFINITIVĂ

| 03 apr, 12:27

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, va fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, decizia fiind luată, vineri, de Tribunalul Constanţa, care a respins contestaţia procurorilor DNA.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali, astfel că omul de afaceri urmează să fie eliberat din Penitenciarul Poarta Albă.

Marţi, Tribunalul Constanţa a judecat contestaţia înaintată de către procurorii anticorupţie, amânând pronunţarea pentru vineri.

Gigi Becali a fost prezent, marţi, la Tribunalul Constanţa, unde a declarat că mulţumeşte magistraţilor că l-au condamnat pentru că perioada de detenţie a fost cea mai folositoare din viaţa sa.

"Mulţumesc judecătorilor şi procurorilor care m-au condamnat pentru că eu consider că cea mai folositoare perioadă din viaţa mea au fost cei doi ani de închisoare, mântuirea e cel mai important lucru pentru mine şi am învăţat ce înseamnă mântuirea în închisoare", a spus Becali.

Dosarul de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali a fost luat în discuţie, în 6 martie, de un complet al Judecătoriei Medgidia, după ce a fost prezentat unei comisii pentru eliberare condiţionată din penitenciar, iar după analizarea dosarului, membrii acesteia au decis că omul de afaceri întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate.

Aflat într-o permisie de cinci zile, Gigi Becali a participat, duminică, la slujba de la biserica din Pipera şi a declarat că echipa de fotbal va fi pentru el doar o societate comercială ce "va câştiga bani", sumele obţinute astfel urmând a fi folosite în acţiuni caritabile.

"Viaţa mea s-a şters, am şters toul cu buretele şi am început o nouă viaţă care se numeşte Gheorghe Becali. Îl caut pe Hristos, mă duc după Hristos oriunde este el. Îi caut pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei dezbrăcaţi, pe cei însetaţi, pe cei din temniţă şi pe cei din spitale. Toată averea mea o dau lui Hristos. Mi-e ruşine de ceea ce făceam eu. (...) Dacă mă interesează mântuirea, mai are Steaua vreo valoare pentru mine? Lucrurile astea, materiale, nu mă mai interesează. Pentru mine, Steaua va fi o societate comercială, care va câştiga bani, bani pe care, la rândul meu, îi iau şi îi dau... Caut bolnavi, caut biserici, caut oameni, o să fac lucruri bune", a declarat Becali.

Gigi Becali a avut de executat o pedeapsă de trei ani şi şase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse. Instanţa a respins şi cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană.

De asemenea, Gigi Becali a cerut, în 4 iulie 2014, să îi fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul "Valiza" nu mai este incriminată de noul Cod penal, dar şi această solicitare a fost respinsă de către instanţă.

În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărţi, "Muntele Athos, patria Ortodoxiei" şi "Becali şi Steaua", iar în februarie 2015 a anunţat că se apucă de o a treia carte, "Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României". Pentru fiecare dintre cărţile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.

Tag-uri: gigi becali
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ