Gigi Becali mai are de așteptat 24 de ore pentru a afla dacă va fi eliberat
Gigi Becali mai are de aşteptat o zi pentru a afla dacă va putea ieşi din închisoare pentru a se opera de hernie de disc.
Expertiza făcută de Serviciul de Medicină Legală (SML) Constanţa a arătat că Gigi Becali trebuie să fie supus unei intervenţii chirurgicale, altfel viaţa îi va fi pusă în pericol, acesta dorind să se opereze la o clinică din Viena, a declarat pentru România TV avocatul Daniel Ionaşcu. Totuşi, magistraţii Tribunalului Constanţa mai au nevoie de o zi pentru a lua decizia finală.
Becali a cerut de întrerupere a pedepsei din motive medicale. Instanţa a dispus în 11 ianuarie să fie făcută o expertiză medico-legală, precum şi un examen neuro-chirurgical, de către Serviciul de Medicină Legală Constanţa. Raportul medicilor legişti a arătat că finanţatorul Stelei suferă de hernie de disc cervicală şi că trebuie operat de urgenţă, în caz contrar riscând să paralizeze. De asemenea, raportul arată că intervenţia chirurgicală nu se poate face în spitalele din sistemul penitenciar, scrie RomâniaTV.net.
Miercuri, judecătorul de la Tribunalul Constanţa desemnat să judece cererea lui Becali de întrerupere a pedepsei a rămas în pronunţare, urmând să anunţe sentinţa joi.