Gogoașa înfuriată a președintelui Băsescu
Traian Băsescu a început să le încurce rău de tot. Frustrarea sa legată de activitatea politică a premierului Ponta a devenit atât de evidentă încât nici o armată de consilieri nu-i mai pot face față. Acestea sunt momentele în care mesajele ies cu virgulă și ridicolul mustește la tot pasul în comunicatele supăratului președinte de la Cotroceni.
Nici nu au trecut două zile întregi de la discuțiile pe care le-a avut premierul Victor Ponta cu vicepreședintele american Joe Biden, că Traian Băsescu anunță că și el a vorbit cu Biden, dar nu oricum, vicepreședintele american fiind cel care l-a sunat pe președintele român aflat la Bruxelles. Da, nu prea se pupă, căci în diplomația americană sunt extrem de rare momentele de acest gen, de obicei liderii americani sunt cei apelați, nu invers. Dar Băsescu este numai unul și, probabil, de când cu criza, au devenit și americanii mai modești.
Pesemne că Traian Băsescu trebuia să zică ceva, cum stătea ca pe ace la Bruxelles, plictisit probabil de ațoasele discuții pe tema agendei digitale europene în care s-a băgat doar așa, ca să nu meargă premierul. Așa că a ieșit mai gogonată decât trebuia. Imaginați-vă doar scena, cum scoate domnul Băsescu telefonul deștept din buzunar, în plină întâlnire europeană la nivel înalt. Nu se poate să nu fi remarcat toată lumea, în primul rând că, președinte al tuturor românilor fiind, Băsescu este musai să aibă ”Deșteaptă-te, române!” fixată ca sonerie de apel. În al doilea rând, cunoscându-l pe Băsescu, acesta mai mult ca sigur că le-a cerut distinșilor europeni să pună conferința pe hold, că trebuie să vorbească ceva confidențial cu ”parteneru' Bidăn, hă,hă, hă!”
Probabil că niște consilieri și-au asudat intens gulerele cămășilor albe ca să aducă din condei trăznaia spusă pe negândite. Problema cu poveștile care nu se pupă este exact asta. Nu se pupă... Și dacă încerci să dregi busuiocul, mai rău atragi atenția. Despre acest gen de atitudine se spunea pe vremuri, când școala era școală, că dacă Băsescu tăcea, filosof rămânea. Dar președintele nu a tăcut, așa că un amărât de slujbaș și-a blestemat soarta și a mai pus un pic de oțet peste gogonelele la borcan furnizate la supărare de Băsescu. Așa se face că premierul aflat tangențial în discuție l-a și taxat pe Băsescu: normal că Biden l-a sunat, căci doar Băsescu se lăuda nu demult că el nu vorbește decât cu Obama...
Ştirile orei
Stii de ce Basescu nu I-a dat mandate Plagiatorului sa se duca la Bruxelles? Pentru ca a doua zi sa nu primeasca un telefon de la van Rompuy, asa cum a primit de la Biden, in care sa-l intrebe politicos `de ce mi-ai trimis neispravitul asta, aici avem probleme serioase, nu puerilitati`. Daca nu ma crezi, suna-l tu pe Biden.
Ferenczy Stefan - Intalnirea cu Biden a fost fixata cu mari sfortari in ulitima clipa, ea nu figura pe agenda lui Biden (care e pe net) cu 24 de ore inainte. Faptul ca afirmi ca Biden NU a sunat te recomanda pentru o vizita la psihoterapeut. N-o amana.
Macar ala e original in ceea ce face si mai are si haz... pe cand voi va scremeti sa scoateti niste articole de doi bani. Auzi la ei... "frustrarea sa legata de activitatea politica a premierului Ponta"... ma si umfla rasul. Cu texte de astea face Ghita economie mare cu salariile :)