Gong final în dosarul lui Liviu Dragnea

| 15 apr, 09:57

Înalta Curte judecă un nou termen în dosarul lui Dragnea. Vineri, Curtea Constituțională trebuie să ia decizia anului pentru dosarul şefului PSD: hotărăște dacă completurile de trei judecători sunt sau nu legale.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor judeca un nou termen al apelului declarat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă, anunţând părţile că acesta ar putea fi ultimul.

Tot luni, ar trebui ca preşedintele PSD, dar şi Olguţa Şefu, fostul director al Direcţiei de Protecţie a Copilului Teleorman, să dea declaraţii în faţa judecătorilor.

De asemenea, avocatul Olguţei Şefu, Adrian Toni Neacşu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că intenţionează, în aceeaşi zi, să ceară amânarea procesului liderului PSD, având în vedere că motivul principal de apel este reprezentat chiar de completurile specializate pe care CCR ar trebui să se pronunţe.

Dragnea a anunţat că se va prezenta la instanţa supremă şi că a absentat la termenul anterior din cauză că era internat în spital.

Vineri, se aşteaptă o decizie capitală de la CCR pentru dosarul lui Liviu Dragnea. Curtea Constituțională a amânat dezbaterea pe completurile de trei judecători pentru 19 aprilie.

Cererea a fost depusă în 22 martie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, la acea vreme, i-a delegat atribuţiile. Cererea vizează lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă cererea va fi aprobată, procesul lui Liviu Dragnea, și nu numai, se va relua.

Tag-uri: dragnea, puscarie
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ