Gorghiu: Intenţia PSD de a boicota alegerile este previzibilă. Social-democraţii sunt specialişti în abuzuri

| 28 ian, 11:00

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că intenţia PSD de a boicota alegerile locale era previzibilă şi afirmă că social-democraţii sunt specialişti ''în limitarea democraţiei şi abuzuri electorale'', transmite Agerpres.

"Intenţia PSD de a boicota alegerile este o atitudine previzibilă. Social-democraţii sunt specialişti în limitarea democraţiei şi în abuzuri electorale. Când PSD nu poate să restrângă altora drepturile electorale şi le restrâng singuri", a scris Gorghiu, joi, pe Facebook. 

Reacţia acesteia vine după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat la Bruxelles, la întâlnirea cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, că adversarii politici ai social-democraţilor fac presiuni mari asupra Guvernului pentru ca legislaţia electorală să fie modificată, arătând că partidul pe care îl conduce ia în calcul inclusiv boicotarea alegerilor locale. 

Potrivit unui comunicat al PSD, în cadrul discuţiei Dragnea a prezentat situaţia politică din România, subliniind că, în perspectiva alegerilor care vor avea loc în acest an, social-democraţii au demarat un program de modernizare a partidului şi de deschidere către cetăţeni. 

"În acest context, preşedintele Dragnea a menţionat şi faptul că adversarii politici ai PSD fac presiuni mari asupra Guvernului pentru ca legislaţia electorală să fie modificată prin Ordonanţă de Urgenţă, ceea ce este inacceptabil din partea Partidului Social Democrat, care ia în calcul inclusiv boicotarea alegerilor locale", se arată în comunicat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ