Gorghiu: Tăriceanu şi Ponta încearcă o diversiune în Parlament, pentru a scăpa de ”miercurea Şova”

| 07 apr, 15:10

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a precizat, marţi, că plenul Parlamentului convocat cu o zi înainte de decizia Curţii Constituţionale nu şterge ”abuzul comis în miercurea Şova”, astfel că se impune demisia preşedintelui Senatului, iar Ponta trebuie să iasă din ”cârdăşia anti-justiţie” cu Tăriceanu.

Gorghiu a precizat despre cazul Şova, că a reprezentat ”o încălcare flagrantă a Constituţiei, care impune demisia preşedintelui Senatului”.

”Plenul de astăzi nu va şterge abuzul comis în ”miercurea Şova”. Preşedintele PSD Victor Ponta şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu încearcă astăzi o nouă diversiune în Parlament, crezând că pot scăpa cu mâinile curate după votul în cazul Şova. Cei doi pretind că vor să facă pace cu Constituţia, la două săptămâni după abuzul comis în Senat împotriva legii fundamentale şi a democraţiei”, precizează copreşedintele PNL.

Potrivit Alinei Gorghiu, ”convocarea subită a plenului, pentru a modifica statutul deputaţilor şi senatorilor, este o manipulare, nu un demers serios”.

”Intenţia domnilor Ponta şi Tăriceanu nu este nici pe departe să reintre în legalitate, deoarece ei au sfidat Constituţia prea multă vreme ca să-i mai creadă cineva. Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta cred că pot să scape, înainte de hotărârea CCR, de răspunderea legală şi morală pentru un episod negru în istoria Parlamentului: cazul Şova. Modificarea, în fugă, a statutului deputaţilor şi senatorilor nu îi scuteşte de răspundere pe cei care, pe 25 martie, au sfidat o ţară întreagă. Domnii Ponta şi Tăriceanu pot să modifice toate legile, chiar să le rescrie. Niciun demers pe care l-ar face nu va rescrie ”miercurea Şova”, când un senator a beneficiat de protecţie în faţa legii, oferită abuziv prin decizia preşedintelui Senatului şi cu voia primului ministru”, a arătat Gorghiu.

Ea a menţionnat că PNL este singurul partid care a susţinut adoptarea unor proceduri transparente şi rapide pentru aprobarea solicitărilor trimise de parchete, încă de anul trecut, dar majoritatea controlată de PSD refuză cu obstinaţie să discute acest subiect.

”PSD şi dl Tăriceanu fac astăzi o ultimă mutare într-un meci pe care ştiu că oricum îl vor pierde: încearcă să lase în ofsaid contestaţiile la CCR făcute în urma votului din Senat. Nu doar că nu vor reuşi, dar îi sfătuiesc să-şi pregătească de pe acum scuzele publice. Îi cerem, încă o dată, preşedintelui Senatului să nu aştepte decizia CCR ca să-şi dea demisia de onoare. Din a doua funcţie în stat, dl Tăriceanu a acţionat ca un instrument al PSD împotriva justiţiei. Îi cerem şi preşedintelui PSD să iasă din cârdăşia anti-justiţie pe care o are cu dl Tăriceanu şi să recunoască abuzul comis în Senat, cu binecuvântarea domniei sale”, afirmă Alina Gorghiu.

Birourile Permanente ale celor două Camere au decis convocarea şedinţei Parlamentului, la ora 14.30, pentru a discuta modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, astfel încât acesta să fie pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale în privinţa majorităţii la votul pe cererile justiţiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ