Gorghiu: Toate instituţiile implicate în aflarea adevărului au obligaţia să ofere societăţii răspunsuri

| 07 iul, 20:04

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, vineri, că au obligaţia să ofere răspunsuri societăţii toate instituţiile implicate în aflarea adevărului în cazul exploatării unor persoane cu dizabilităţi în trei azile din localitatea Voluntari.

 

"Sunt femeie, mamă, ministru al Justiţiei! Nu e calitate în care să nu mă revolt că toţi acei bătrâni din centrele care azi fac obiectul unei anchete penale au fost maltrataţi, umiliţi, lăsaţi înfometaţi, bătuţi. Sunt multe instituţii care, în mod clar, nu şi-au făcut treaba până acum. Şi nu de ieri, de alaltăieri, deşi rolul lor era tocmai acela de a verifica respectarea condiţiilor legale instituite pentru a proteja viaţa şi sănătatea celor vulnerabili. Vor fi şi răspunderi individuale, mulţi se vor apăra, deşi aveau obligaţia să iasă din umbră şi să facă ceea ce era necesar, uman: să spună adevărul", a declarat Alina Gorghiu, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Ea a precizat că, în cursul zilei de vineri, a discutat cu procurorul-şef al DIICOT, Alina Albu.
"În luna februarie a acestui an, dosarul a fost înregistrat la DIICOT, a fost o procedură accelerată într-un caz foarte complex. Sunt 26 de inculpaţi în acest dosar. Am fost asigurată că, în scurt timp, vom vedea şi soluţia în acest caz. Toate instituţiile implicate în aflarea adevărului în acest caz au obligaţia să ofere societăţii răspunsuri, să comunice transparent. Astfel de situaţii, cu bătrâni şi bolnavi ţinuţi în condiţii inumane, nu trebuie să se repete", a spus ministrul Justiţiei.
Marţi, aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.
De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurării igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/ psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ