UPDATE Gramatica lui Voiculescu a fost parţial îndreptată. Corectorii mai au de rezolvat două nereguli

| 13 noi, 2013

Una din greşelile de gramatică făcute de patronul din umbră al trustului Intact, Dan Voiculescu, pe blogul său personal a fost corectată după câteva ore. Mai sunt însă două formulări neconforme cu utilizarea corectă a limbii române. Voiculescu, care a ţinut miercuri să laude echipa sa de jurnalişti premiată la Gala APTR, a scris un text de cinci fraze în care a reuşit performanţa să maltrateze trei din ele.

La câteva ore după ce Dan Voiculescu a compus pe blogul său personal un text scurt dar presărat cu trei greşeli gramaticale, a fost reformulată doar prima propoziţie. Iniţial el a scris "Seriozitatea şi profesionalismul jurnaliştilor de la Antena 1 şi Antena 3 a fost premiat aseară la Gala premiilor APTR", însă corectorii blogului său au revenit şi au utilizat forma corectă   - "au fost premiate".

Au rămas în schimb celelate două greşeli.

În fraza următoare Voiculescu spune: "Premiile câştigate sunt dovada unei construcţii care s-a delimitat în timp ca un reper major pe piaţa media din România, câştigând totodată încrederea şi respectul publicului." Utilizarea verbului "a delimita" este nefericită în contextul în care autorul a dorit să laude pe cineva. Mai normal ar fi fost să fie folosit verbul "a impune".

A treia greşeală majoră vine în a treia frază: "Am văzut cum televiziunile Intact au fost nominalizate şi au câştigat la unele dintre cel mai importante categorii". Corectă este formularea "unele dintre cele mai importante".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

14 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 noi, 2013
levi
taci base
cine s-a gasit sa vorbeasca .....jurnalistii lui basescu sarcii de ei cred ca astia dorm cu dexul sub cap ca nu au bani de perne ca nu le da basescu i i tine asa cu dinti la gard aruncandu-le firimiturile sale.
13 noi, 2013
cristi
Da oare vouă nu va e rusine sa publicati astfel de articole?? Asta arata ca sunteți niște ziariști plătiți de catre Băsescu sa face-ți propaganda anti Voiculescu.
13 noi, 2013
tavi andronache
Cand tovarasul' a fost numit la Crescent, cei ce l-au examinat la limba romana n-au fost foarte exigenti. Da e drept a facut dezacorduri dar ce te faci cu toti politicienii Crin , Ponta, toata lumea vorbeste romaneste in doua limbi. La fel voi aomenii din media gresiti si folositi cuvinte care nu se gasesc in DEX : after school, workshop,breakingnews,job,summit, facilitate nu in sensul de usurinţă etc câte si mai câte ! Să stiti un lucru : intotdeuna vor exista caratori de ţucal .
13 noi, 2013
Andrei
Serios?
Acum serios ??? Stam sa disecam gramatica in toate partile ? Sau nu mai aveati subiecte si v-ati gandit sa faceti asta folosindu-va de numele omului ???
13 noi, 2013
traiana
Alte subiecte nu aveti? va legati de orice cuvant pe care il scrie Voiculescu doar pt a-l ataca...este cat se poate de evident ca sunt greseli facute in graba, toata lumea greseste.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ