UPDATE Gramatica lui Voiculescu a fost parţial îndreptată. Corectorii mai au de rezolvat două nereguli
Una din greşelile de gramatică făcute de patronul din umbră al trustului Intact, Dan Voiculescu, pe blogul său personal a fost corectată după câteva ore. Mai sunt însă două formulări neconforme cu utilizarea corectă a limbii române. Voiculescu, care a ţinut miercuri să laude echipa sa de jurnalişti premiată la Gala APTR, a scris un text de cinci fraze în care a reuşit performanţa să maltrateze trei din ele.
La câteva ore după ce Dan Voiculescu a compus pe blogul său personal un text scurt dar presărat cu trei greşeli gramaticale, a fost reformulată doar prima propoziţie. Iniţial el a scris "Seriozitatea şi profesionalismul jurnaliştilor de la Antena 1 şi Antena 3 a fost premiat aseară la Gala premiilor APTR", însă corectorii blogului său au revenit şi au utilizat forma corectă - "au fost premiate".
Au rămas în schimb celelate două greşeli.
În fraza următoare Voiculescu spune: "Premiile câştigate sunt dovada unei construcţii care s-a delimitat în timp ca un reper major pe piaţa media din România, câştigând totodată încrederea şi respectul publicului." Utilizarea verbului "a delimita" este nefericită în contextul în care autorul a dorit să laude pe cineva. Mai normal ar fi fost să fie folosit verbul "a impune".
A treia greşeală majoră vine în a treia frază: "Am văzut cum televiziunile Intact au fost nominalizate şi au câştigat la unele dintre cel mai importante categorii". Corectă este formularea "unele dintre cele mai importante".
Ştirile orei




ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
