Grapini: contribuţia CAS va scădea cu 2 procente, iar TVA va ajunge treptat la 19%
Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, a anunţat o scădere a contribuţiei CAS cu două procente în 2014, iar TVA se va micşora treptat până la 19 la sută.
"Conform programului de guvernare, vrem să scăpăm de nenorocitele acelea de procente crescute de Boc, cinci la sută pe CAS şi vrem gradual două procente să le scădem în 2014. Aşa cum vrem TVA să-l scădem gradual până la 19 la sută. Încercăm experimentul cu 9 la sută pe pâine", a declarat Maria Grapini, citată de Mediafax.
Sfatul ministrului a fost ca IMM-urile să se orienteze pentru a atrage fondurile europene. "Părerea mea, şi v-o spun ca om de afaceri, nu ca ministru, lucrurile se vor desfăşura altfel în 2014-2020 din punct de vedere al simplificării accesării, faptul că intrăm şi noi să decontăm la 45 de zile banii de la Uniunea Europeană, faptul că n-o să aveţi atâtea costuri birocratice cu ghiduri, completări şamd. Gândiţi-vă să vă faceţi, dacă vreţi să rămâneţi în piaţă, plan de afaceri şi proiect pentru a accesa bani pe fonduri europene în perioada 2014-2020", a spus Maria Grapini.
Ea a mai precizat că va sprijinii oamenii de afaceri cinstiţi şi că în prezent cei incorecţi îi sufocă pe afaceriştii corecţi.
"În piaţă acum este exact invers, cel care avea şanse este sufocat de cei incorecţi. Statul are un mare risc pentru că cei incorecţi dispar urgent din piaţă şi la buget nu o să mai ajungă nimic cum ajunge de la cei corecţi şi noi trebuie să avem grijă să-i curăţăm pe ăia şi să lăsăm pe cei corecţi. Nu protejăm pe cineva anume, e bine pentru sustenabilitatea bugetului la stat, în felul acesta vor ajunge bani la stat", a mai afirmat Maria Grapini.