Grapini: Pentru a atrage turişti, trebuie să promovăm ceea ce se găseşte numai în România

| 09 iun, 2013

Autorităţile trebuie să meargă, pentru a atrage turişti în România, pe ceea ce se găseşte doar în ţara noastră, pe ce este autentic, a declarat,  duminică,  ministrul delegat pentru IMM-uri, Turism şi Mediul de Afaceri, Maria Grapini. Ministrul consideră că am pierdut mult la acest capitol deoarece nu au fost îndeajuns promovate rezervaţii naturale unice precum Delta Dunării, Delta Neajlovului.

"Turistul este un om curios. Cred că pentru a atrage turişti în România, trebuie să mergem pe promovarea a ceea ce se găseşte doar în România, fiindcă altfel turistul poate să meargă în altă ţară, poate să se ducă la altă mare, la alt munte, la altă pârtie... Cred că am pierdut mult pentru că nu am promovat ceea ce numai noi avem, mă refer la ce ne-a dat natura, la toate rezervaţiile naturale pe care le avem numai noi, la Delta Dunării, Delta Neajlovului...", a afirmat Maria Grapini la Realitatea TV.

Aceasta  a subliniat că, atunci când a preluat portofoliul turismului, a găsit o strategie şi un master plan pentru prezentarea oportunităţilor din ţara noastră şi, conform datelor statistice, anul trecut circa 4,6 milioane turişti au venit în România din diverse destinaţii.

"Problema este ca la orice alt business. Strategia nu este suficient să o ai şi să o ţii în dulap. Punerea în aplicare a strategiei poţi să o faci prin diverse mijloace, metode, măsuri, acţiuni etc. Acum, când aştept să văd studiul de impact ai primilor doi ani, doi ani şi jumătate de aplicare a acestei strategii, spun că, dacă e să compar cheltuielile pentru promovare pe turism cu rezultatele, deoarece indicatorul relevant este numărul de turişti şi procentul pe care îl aduc aceşti turişti în PIB, acestea nu corespund. Venind din mediul privat, merg pe calculul economic: cheltuieli pentru promovare şi cum mi se întoarce înapoi cheltuiala", a explicat Grapini.

Ministrul delegat pentru turism a menţionat că a fost înfiinţat un consiliu consultativ, din care fac parte reprezentanţi ai ministerului, cu consilieri de specialitate, ai Autorităţii Naţionale pentru Turism, dar şi operatori, specialişti din mediul privat şi aceştia au în vedere o modificare, mai ales a mijloacelor şi modurilor de aplicare a strategiei.

"Şi în strategia pe care am găsit-o se dorea o creştere a numărului de turişti în România, a promovării României. Nu am avut rezultate. Încercăm altfel. Avem câteva elemente foarte precise. Am găsit nouă reprezentanţe turistice ale României în lume. Personal, la analize nu am fost mulţumită cu ce fac, cum fac şi cât fac. Vrem să schimbăm această strategie de funcţionare a reprezentanţelor turistice, de la ţara în care se află până la ce fac. În ceea de priveşte direcţiile de acţiune, nu poţi să nu mergi pe ce ai autentic, pentru că un turist este considerat, aşa cum am mai spus, un om curios", a mai spus Maria Grapini.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ