Greenpeace condamnă decizia Parlamentului de a aproba cultivarea organismelor modificate genetic

| 02 iul, 2013

Greenpeace condamnă decizia Parlamentului de a aproba cultivarea organismelor modificate genetic în siturile Natura 2000, care acoperă în prezent 22,68% din solul României, arată un comunicat al ONG-ului.

În urmă cu o săptămâna, Parlamentul a adoptat o modificare legislativă care ar permite cultivarea organismelor modificate genetic în siturile Natura 2000.

"Este inadmisibil faptul că politicienii români au votat acest proiect de lege prin care să se poată cultiva organisme modificate genetic chiar şi în ariile protejate stabilite prin directive europene, mai ales, având în vedere faptul că interesul fermierilor români pentru aceste soiuri scade de la an la an, în 2013 mai existând doar două companii care cultivă OMG în România", arată un comunicat al organizaţiei neguvernamentale, remis, marţi, AGERPRES.

Deoarece unele plante şi unele insecte pot suferi mutaţii genetice din pricina toxinelor produse de OMG, iar unele arii protejate au fost înfiinţate tocmai pentru a proteja unele specii de plante sau de insecte, acest act al politicienilor români este complet iresponsabil.

"În loc sa urmăm exemplul ţărilor membre care au interzis deja culturile OMG (cel mai recent Polonia), lăsăm loc şi mai mult pentru ele", arată Alexandru Riza, coordonator de campanii Greenpeace România.

Un organism modificat genetic (OMG) este un organism viu ce a fost creat artificial prin manipularea genelor sale. Tehnicile ingineriei genetice constau în izolarea segmentelor ADN ( materialul genetic) de la o fiinţă vie (virusuri, bacterii, plante, animale şi inclusiv om) pentru a le introduce în materialul ereditar al alteia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ