GREVĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT. Profesorii din sectorul 6 și din Cluj intră luni în grevă
Sindicaliștii din învățământ din sectorul 6 al Capitalei și din Cluj vor intra în grevă începând de mâine (luni, n.r.), a declarat duminică, pentru AGERPRES, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu.
Potrivit acestuia, unele sindicate din învățământ sunt independente și pot lua decizii individuale, chiar dacă la nivel de federație nu reprezintă majoritatea, respectiv un procent de 50%+1.
"Se pot întâmpla și astfel de lucruri (greva din sectorul 6 și din Cluj, n.r.), pentru că unele sindicate sunt independente, au procente mari și pot lua și decizii individuale. Noi nu avem la nivel național, ca să anunț eu, dar se poate întâmpla și treaba asta. Sunt în momentul de față sindicate care au peste 50%, unele chiar peste 80%, deci ele pot lua această decizie, chiar dacă la nivel de federație nu sunt în procent de 50%+1. Vom vedea mâine dimineață (luni, n.r.) și o să comunicăm", a explicat președintele FSLI.
La sfârșitul lunii mai, președintele FSLI, Simion Hăncescu, anunța că a declanșat un referendum prin care va consulta membrii în vederea organizării unei greve generale începând cu 12 iunie.
"Așa cum au hotărât colegii, în numele membrilor de sindicat, care sunt nemulțumiți de actuala grilă (de salarizare, n.r.), s-a declanșat un referendum pentru greva generală, începând cu 12 iunie. Acum suveran este poporul, deci nu liderii pot decide. Dacă membrii de sindicat nu sunt mulțumiți de această lege a salarizării și vor să protesteze, au posibilitatea. O grevă generală nu se poate face de către liderii de sindicat, se face numai cu acordul oamenilor", a spus Hăncescu.
FSLI a pichetat recent Palatul Parlamentului pentru aproximativ două ore, sindicaliștii din învățământ fiind nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare.
Proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar a fost votat miercuri de plenul Camerei Deputaților, for decizional.
Potrivit ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, majorările salariale în Educație și Sănătate au fost amânate pentru martie 2018 deoarece au fost depuse foarte multe amendamente la proiectul de act normativ și trebuie respectată anvelopa de 32 miliarde lei, până în 2020.
"De la 1 Martie, cresc în continuare salariile celor din Educație, până la limita de 50% și în Sănătate unde se urcă direct pe grilă din 2022. De ce au fost amânați până în martie? Pentru că au fost multe amendamente de creștere a salariilor unor bugetari, iar noi trebuia să respectăm anvelopa de 32 miliarde până în 2020. După calcule, aceasta a fost decizia", a scris Olguța Vasilescu în 8 iunie pe pagina sa de Facebook.
Aceasta a reamintit că în 2017 s-au făcut deja majorări salariale în cuantum de 6 miliarde lei: în educație, sănătate, administrație, cultura, agenții de mediu, OPC, IMM etc.