Greva la metrou şi RATB, amânată. Când va avea loc
Greva programată pentru data de 30 septembrie la metrou şi RATB nu va mai avea loc, iar mişcarea de protest a fost amânată pentru data de 14 octombrie 2013, a anunţat, astăzi, Sindicatul Liber Metrou - Unitatea (USLM).
"Ca urmare a negocierilor începute pe data de 18 septembrie între reprezentanţii Federaţiei din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice "ATU - ROMÂNIA" şi echipa guvernamentală, dar în primul rând din respect pentru cei peste 700.000 de călători care folosesc zi de zi metroul bucureştean, greva propriu-zisă de la metrou anunţată pentru data de 30 septembrie 2013 se va amâna până pe data de 14 octombrie 2013", se arată într-un comunicat al USLM.
Pe cale de consecinţă, şi greva de solidaritate de la RATB se va amâna până la aceeaşi dată, se precizează în documentul citat.
În acest timp, negocierile vor continua, iar liderii sindicali speră ca, în această perioadă, să fie găsite soluţii pentru rezolvarea revendicărilor.
Aproximativ 4.000 de salariaţi din transporturi şi servicii publice din Bucureşti şi din ţară au protestat săptămâna trecută în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi, în principal, de imposibilitatea negocierii contractelor colective de muncă.
Potrivit lui Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou - Unitatea (USLM), care face parte din Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice "ATU - România", în cazul în care autorităţile nu vor lua măsuri pentru soluţionarea revendicărilor, va fi declanşată greva propriu-zisă la metrou şi RATB, pe termen nelimitat