Grevă spontană la Tarom
Departamentul tehnic al TAROM a declanşat protestul spontan, nemulțumit de menținerea în funcție a directorului tehnic Emil Popa.
„Este un protest spontan. Lumea s-a adunat pentru că domnul director tehnic a promis că-și va da demisia și nu a făcut-o și mai sunt și probleme legate de faptul că s-au creat niște abuzuri legate de direcția tehnică, faptul că domnul inginer-șef Constantin Petrescu a pus niște camere audio-video", a declarat Aurel Curdov, lider de sindicat la Tarom, la un post de televiziune.
Conducerea tehnică a companiei este asigurată de Emil Popa, fost angajat la Rodipet, în perioada în care compania se afla în portofoliul fraților Awdi care au și îngropat-o. Hassan și Mehdi Awdi au fost condamnați la închisoare și în dosarul delapidării CFR Mesagerie.
Presa a arelatat că Emil Popa este un colonel de aviație în rezervă care a ajuns în fruntea companiei în urma sprijinului primit de la managerul belgian al Tarom, Christian Heinzmann, picat în dizgrația ministerului Transporturilor. Emil Popa ar fi fost dat afară în 2008 de la compania de stat Romavia din cauza incompetenței și nu ar îndeplini condiții legale pcerute de Autoritatea Aeronautică Civilă pentru ocuparea postului de director tehnic.
Tot miercuri Tarom a anunțat că anulează zborurile de joi din și spre Atena, respectiv Salonic, din cauza grevelor anunțate pe 7 aprilie pe teritoriul Greciei, la care au aderat și federațiile sindicale din aviația civilă elenă.