Grindeanu, despre noile măsuri fiscale:Dacă nu ne înscriem în deficitul negociat, atunci România riscă suspendarea fondurilor

| 17 aug, 20:07

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a explicat, joi, referindu-se la cele trei ordonanţe avute în vedere de către Executiv, cea cu noile taxe, cea cu reducerea cheltuielilor la buget şi cea legată de combatarea evaziunii fiscale, că vor există discuţii la Bruxelles în perioada următoare cu reprezentanţii Comisiei Europene.

 

Social-democratul a subliniat că România are cele mici venituri colectate, undeva la 27% din UE şi este în procedură de deficit excesiv şi dacă nu ne înscriem în ceea ce a fost negociat în urmă cu câţiva ani, atunci ţara noastră riscă o amendă de 0,5% din PIB şi suspendarea fondurilor europene, scrie News.ro.
„În primul rând aveţi dreptate că se va merge la Bruxelles pentru a avea discuţii cu Comisia Europeană. De ce? Pentru că ne aflăm în următoarea situaţie dată: România are cele mici venituri colectate, undeva la 27% din UE. E cel mai mic procent. Suntem în acea procedură de deficit excesiv, aşa cum ştim cu toţii. Dacă nu ne înscriem în deficitul negociat în urmă cu ceva ani, atunci intrăm pe un făgaş care nu cred că e benefic pentru ţara noastră şi anume suspendarea fondurilor europene şi o amendă de 0,5% din PIB, ceea ce în acest moment nu cred că îşi doreşte nimeni”, a afirmat Sorin Grindeanu, întrebat joi la Antena 3 CNN despre ordonanţe pregătite de Guvern, cea cu noile taxe, cea cu reducerea cheltuielilor la buget şi cea legată de combatarea evaziunii fiscale şi cu ce se va duce Guvernul la Bruxelles să negocieze.
El a mai spus că România nu îşi poate permite să aibă fondurile europene suspendate şi a precizat că toate proiectele de la Ministerul Transporturilor nu se pot desfăşura fără aceste fonduri.
„Vă dau acum o complare şi ca ministru al Transporturilor. Nu există în acest moment niciun proiect major în România pe domeniul transporturilor care să se desfăşoare fără fonduri europene. Nu există niciunul, că e PNRR, că e din POIM. Asta înseamnă că noi nu ne putem permite să ajungem în această situaţie de a fi suspendate aceste fonduri europene. Asta înseamnă că lucrurile aşa cum au mers în ultimii ani nu mai poate să continue. Asta înseamnă că trebuie să fie luate nişte decizii. Nu sunt finanţist, nici nu mai am timp în viaţa asta să fac şi alte facultăţi”, a explicat Grindeanu.
Ministrul PSD a mai declarat că încă nu au fost finalizate măsurile noi avute în vedere de coaliţia de guvernare, însă există discuţii frecvente între premierul Marcel Ciolacu, liderul PNL Nicolae Ciucă, întâlniri la care mai participă şi ministrul de Finanţe Marcel Boloş în care explică impactul bugetar al măsurilor fiscale.
„În acest moment ştiu că şe lucrează şi există acele şedinţe de coaliţie la care atât Marcel Ciolacu, cât şi preşedintele PNL, cele două partide care compun această coaliţie sunt prezenţi. De fiecare dată ministrul Finanţelor vine cu propuneri în care ne spune – dacă vom creşte impozitele pentru clădirile peste 500.000 euro sau pentru maşinile de lux impactul este atât. Nu s-a tras linie în acest moment”, a completat Grindeanu.
Acesta a mai punctat că „în acest moment Ministerul Transporturilor şi acesta este un lucru verificabil este ministerul care cheltuieşte aproape 80% din buget pe investiţii, ceea ce este un lucru foarte bun, pentru că aceste sume se reîntorc în economie”.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ